Reactualizat la:

Doi tineri au fost daţi dispăruţi pe lacul Beliş din Cluj după ce hidrobicicleta lor s-a scufundat

Doi tineri au fost daţi dispăruţi pe lacul Beliş din Cluj după ce hidrobicicleta lor s-a scufundat
Doi tineri de 20 de ani au disparut sâmbătă seara în jurul orei 20.00 pe lacul din staţiunea montană clujeană Beliş, după ce, împreună cu un prieten au ieşit la plimbare cu hidrobicicleta.

 (5 comentarii)

Rectifica

„Sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, am primit un apel de urgenţă la numărul 112, prin care am fost anunţaţi că o hidrobicicleta cu trei pesoane s-a defectat în apropierea barajului de pe lacul Beliş. Una dintre persoane a reuşit să ajungă la mal. Echipajele ISU pentru descarcerare s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, au preluat bărbatul de 20 de ani, care, din cauza imersiei în apă rece era în stare hipotermică, şi l-au transportat la Spitalul Huedin, unde se află şi acum sub observaţie”, a declarat duminică pentru NewsIn, locotenent Andrei  Biriş, purtătorul de cuvânt al Inspectortatului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.

Sâmbătă seara, în jurul orei 21.00, au început căutările după ceilalţi doi tineri, iluminându-se zona în care a ajuns la mal cel de al treilea ocupant al hidrobicicletei, însă nici căutarea la suprafaţă sau cea de pe lac nu au dat niciun rezultat, astfel că echipele de salavare au oprit căutările în jurul orei 2.00, reluându-le duminică dimineaţa.

Potivit lui Biriş, în zona în care cei doi tineri au dispărut apa are o adâncime de 90 de m şi este în apropierea barajului de acumulare, motiv pentru care echipele de căutare intervin cu greu deoarece echipamentul scafandrilor poate pătrunde doar până la 40 de m şi scufundarea în preajma barajelor nu este recomandată, din cauza curenţilor de apă şi vârtejurilor care pot apărea.

„Un echipaj SMURD însoţeşte echipele de salvare, pentru a acorda prim-ajutor medical, în cazul în care persoanele sunt găsite”, a mai afirmat locotenent Andrei Biriş.

Gina Pop, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, a declarat duminică pentru NewsIn că din primele cercetări motivul pentru care hidrobicicleta s-a scufundat a fost o defecţiune a ambarcaţiunii, însă poliţiştii continuă cercetările.

„Sâmbătă seara am fost avertizaţi că în lacul de acumulare de la Beliş au căzut trei persoane, o persoană reuşind să se salveze. Poliţitlii din Huedin, Beliş şi Mărişel s-au dus acolo şi din primele cercetări rezultă că cei trei au luat o hidrobicicletă legată de un ponton şi au plecat la plimbare pe lac.

P. Cătălin, din Cluj-Napoca, a reuşit să ajungă la mal, însă ceilalţi doi tineri, unul din Sălaj, unul din Cluj, au dispărut. Toţi tinerii sunt în vârstă de 20 de ani”, a mai afirmat Pop.  Pe lângă pompieri şi poliţie, la căutarea celor doi tineri participă şi jandarmii şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Salvamont Cluj.



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou