Reactualizat la:

Doi jurnalişti bulgari au fost arestaţi în asaltul israelian

Doi jurnalişti bulgari au fost arestaţi în asaltul israelian
Doi jurnalişti bulgari au fost arestaţi după ce comandourile israeliene au luat cu asalt un convoi de vase cu ajutoare pentru Fâşia Gaza, a anunţat Ministerul bulgar de Externe, relatează Sofia News Agency.

Rectifica

Ministerul a spus că va cere eliberarea imediată a bulgarilor.

Cei doi sunt Svetoslav Ivanov, reporter, şi Valentin Vasilev, cameraman, angajaţi ai channel bTV.

Echipa plecase spre Fâşia Gaza cu misiunea umanitară, alături de un grup de alţi jurnalişti europeni. Nava lor nu a fost atacată, ci redirecţionată şi se crede că se îndreapătă spre portul Ashdod, potrivit presei. “Toţi pasagerii de pe nava europeană vor fi arestaţi şi interogaţi”, a spus preşedintele comunităţii palestiniene din Bulgaria.

Informaţiile iniţiale arătau că mai mulţi membri ai PE, printre care bulgari, se află la bordul navei, dar ele nu au fost confirmate de Ministerul bulgar de Externe.

Până la 18 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte peste 30 au fost rănite, după ce forţele israeliene au atacat un convoi de nave care transportau ajutoare destinate Fâşiei Gaza, a anunţat postul militar de radio israelian, citat de Al Jazeera.

Potrivit armatei israeliene, patru militari au fost răniţi de focuri de armă trase de la bordul vaselor sau înjunghiaţi. Unul dintre ei este în stare gravă, relatează Ynet. “În timpul operaţiunii, soldaţii s-au confruntat cu violenţe fizice din partea protestatarilor, care i-au atacat cu muniţie de război”, a spus un purtător de cuvânt al armatei de la Ierusalim.

Convoiul a fost atacat în apele internaţionale, la 65 de kilometri de coasta Fâşiei Gaza, potrivit Al Jazeera.

Sute de activişti propalestinieni, inclusiv un laureat al premiului Nobel şi mai mulţi parlamentari din cinci ţări europene, se află la bordul vaselor care încearcă să spargă embargoul israelian. Potrivit unei reprezentante a ONG-ului turc, la bord se afla şi un bebeluş în vârstă de 18 luni.

Trupele israeliene au descoperite arme pregătite dinainte la bordul vaselor din convoiul umanitar



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Cel puţin 16 persoane au fost rănite după ce un autocar s-a răsturnat pe o autostradă din Germania
Cel puţin 16 persoane sunt în stare gravă după ce un autocar s-a răsturnat vineri pe o autostradă, în nordul [...] mai multe »
Un avion de pasageri a aterizat de urgenţă în Grecia din cauza unei ameninţări cu bombă
Un avion de pasageri care zbura din Egipt spre Germania a efectuat, vineri, o aterizare de urgenţă în Creta (Grecia) [...] mai multe »
Aretha Franklin, „regina muzicii soul”, a murit
Cântăreața americană Aretha Franklin a murit, la vârsta de 76 de ani, din cauza unui cancer pancreatic.  mai multe »
Atac cu vehicul la Londra. Autorul, un cetăţean britanic de origine sudaneză
Autorităţile britanice au anunţat miercuri că autorul atacului cu vehicul comis marţi dimineaţă în faţa [...] mai multe »
Patru persoane au fost împuşcate într-un supermarket din Statele Unite
Patru persoane au fost împuşcate miercuri într-un supermarket în oraşul Philadelphia din statul american [...] mai multe »
Peste 300 de instituţii mass-media din Statele Unite au lansat o campanie privind libertatea presei ca reacţie la criticile lui Trump
Peste 300 de instituţii mass-media din Statele Unite au lansat joi o campanie privind libertatea presei pentru a [...] mai multe »
Doi români au murit în tragedia din Italia! Bilanțul prăbușirii segmentului de autostradă a ajuns la 39 de morți
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, miercuri, că un al doilea român a fost identificat printre persoanele [...] mai multe »
Imagini de groază în Italia: viaductul unei autostrăzi s-a prăbușit
Un viaduct al autostrăzii A10 din Genova, cu o înălțime de aproximativ 100 de metri, s-a prăbușit.  mai multe »
S-a prăbușit cu avionul în propria casă, pentru a-și ucide soția
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o casă, în statul american Utah. În urma cercetărilor, însă, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou