Reactualizat la:

DNA reclama “presiuni” in dosarul in care este judecat Sorin Apostu

DNA reclama “presiuni” in dosarul in care este judecat Sorin Apostu
Cluj-Napoca. Reprezentantul DNA a susţinut, luni, în faţa Curţii de Apel Târgu Mureş, că “se încearcă exercitarea de presiuni” asupra Aspaziei Droniuc, denunţătorul în dosarul în care fostul edil Sorin Apostu este acuzat de fapte de corupţie, după ce avocatul acestuia a cerut din nou audierea lui Droniuc.

Rectifica

Luni, la Curtea de Apel Târgu Mureş a avut loc un nou termen în procesul în care fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu este judecat pentru fapte de corupţie, în faţa instanţei fiind prezenţi fostul edil, soţia sa şi omul de afaceri Călin Stoia.

Reprezentantul DNA a susţinut, la acest termen, că “se încearcă exercitarea de presiuni” asupra Aspaziei Droniuc, denunţătorul în acest dosar.

Afirmaţia a fost făcută după ce avocatul fostului primar, Gheorghe Mateuţ, a cerut din nou audierea lui Droniuc – care a fost deja condamnată, cu suspendare, pentru cumpărare de influenţă – ca martor în acest dosar şi reaudierea directorului RATUC Cluj-Napoca, Liviu Neag.

Totodată, reprezentantul DNA a spus în faţa instanţei că “crede că se încearcă presiuni” şi asupra lui Neag.

Avocaţii au respins vehement această idee. Astfel, Gheorghe Mateuţ a susţinut în faţa instanţei că nu ştie “de unde a scos ideea cu presiunea” reprezentantul DNA, pentru că el a cerut doar audierea unei persoane pe declaraţia căreia se bazează tot dosarul, în virtutea dreptului la un proces echitabil prevăzut în Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.

“Nu înţeleg atitudinea subiectivă a Ministerului Public, de ascundere a unor probe – pentru că Droniuc a furnizat probe împotriva lui Apostu -, atitudinea de protejare a acesteia”, a spus Mateuţ, adăugând că reprezentanţii DNA “refuză cu o insistenţă morbidă” ideea ca denunţătorul să fie audiat.

Totodată, Mateuţ a spus că în cazul lui Liviu Neag nu se încearcă nicio presiune, ci apărătorii doresc să afle de la acesta aspecte asupra cărora nu a fost întrebat până acum.

Totodată, Sergiu Bogdan, avocatul omului de afaceri Călin Stoia, care este judecat în acelaşi dosar, a apreciat că “e nejustificat să vorbeşti de presiuni” cât timp inculpatul Apostu nu mai are nicio funcţie publică sau politică.

În replică, reprezentantul DNA a spus că declaraţia persoanei denunţătoare se află la dosar, iar “presiunile” la care a făcut referire sunt preluate din declaraţiile avocatului lui Droniuc, potrivit căruia se fac “presiuni inimaginabile”, “mediatic şi personal, prin ameninţări” asupra acesteia. Nu în ultimul rând, reprezentantul DNA a arătat că starea de sănătate a lui Droniuc nu permite audierea sa.

Judecătorul din acest dosar a spus că se va pronunţa asupra cererii de audiere a lui Droniuc la următoarea şedinţă şi asupra reaudierii lui Neag la un termen ulterior, dacă după audierea a 15 CD-uri conţinând înregistrări ale unor convorbiri telefonice va constata că s-au relevat aspecte noi.

La cererea reprezentantului DNA, la care avocaţii nu s-au opus, instanţa a mai decis că soţia lui Apostu, Monica, de asemenea inculpată în dosar, va fi reaudiată, pentru a oferi detalii legate de folosirea unor carduri de alimentare cu combustibil.

Instanţa a rămas în pronunţare în privinţa cererilor avocaţilor privind încuviinţarea părăsirii temporare a ţării de către Stoia şi referitoare la ridicarea sechestrului de pe conturile cabinetului avocaţial al Monicăi Apostu.

La termenul de luni de la Curtea de Apel Târgu Mureş au fost audiaţi şi doi martori. Primul, Stelian Nistor, a relatat că, având probleme financiare şi cunoscându-i pe soţii Apostu, a apelat la Monica Apostu, care l-a ajutat în câteva rânduri, alimentându-i maşina cu carburant.

El nu a putut da detalii referitoare la modul în care aceasta a achitat carburantul, arătând că nu a însoţit-o când a plătit.

Cel de-al doilea martor, Remus Lăpuşan, care este liderul PSD Cluj, a declarat că el a fost preşedinte al societăţii de asigurări Unita, devenită Uniqa, din Cluj, până în februarie 2011, perioadă în care era şi consilier local PSD, însă nu a semnat niciun contract cu RATUC pentru asigurarea parcului auto. El a declarat că nu ştie să se fi făcut intervenţii pentru încheierea contractului.

Lăpuşan a susţinut că semnătura care apare pe diverse convenţii de asigurare aflate la dosarul de urmărire penală este probabil a directorului adjunct al societăţii, Valentin Coroiu. Lăpuşan a spus că firma lui Droniuc a fost intermediar în acest contract şi că o cunoştea pe aceasta, întrucât firma ei era unul dintre sutele de intermediari care încheiau contracte de asigurare, înainte şi după plecarea lui din funcţia de director.

Un nou termen în acest dosar a fost fixat de Curtea de Apel Târgu Mureş pentru data de 10 decembrie.

 

Mediafax

Taguri: ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Celebrul scriitor Mario Vargas Llosa vine la Cluj
Laureatul Premiului Nobel pentru Literatura Mario Vargas Llosa se va afla timp de trei zile la Cluj-Napoca, între 19 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou