Irimieş i-a replicat preşedintelui Iuliu Mureşan, spunând că terenul pe care a fost construit stadionul CFR a fost concesionat de la stat, iar clubul, conform contractului de concesiune, trebuie să plăteacă o taxă anuală de 5000 de euro către stat. Irimieş s-a declarat circumspect cu privire la solicitarea celor de la CFR de a evolua pe Cluj Arena.
“Dacă ei au trofee, noi avem în spate o istorie respectată de întreaga ţară. Ne-am ferit să răspundem cu aceeaşi monedă unor atacuri de o virulenţă neaşteptată. Mă gândesc şi eu la faptul că ei joacă pe o arenă construită pe teren concesionat de la stat şi unde, din informaţiile mele, trebuie să plătească o sumă de 5000 de euro pe an. Contractul de asociere poate ridica speculaţii. Organele statului trebuie să cunoască legea. Dacă au făcut o ofertă pentru a juca pe Cluj Arena trebuie să o prezinte public”, a spus Irimieş, conform Mediafax.