Reactualizat la:

Dinamoviştii vin şi cu personalul la Cluj să se califice în Cupă

Dinamoviştii vin şi cu personalul la Cluj să se califice în Cupă
Cluj-Napoca. După egalul scos în Gruia, dinamoviştii sunt foarte încrezători în ceea ce priveşte dubla întâlnire cu formaţia pregătită de AndreaMandorlini în Cupa României.

“Avem un meci greu miercuri, ar fi foarte bine dacă am reuşi să nu primim gol acasă. Asta nu înseamnă că ne-am mulţumi cu un egal, totuşi jucăm pe teren propriu. În meciul retur, mergem şi cu trenul personal la Cluj, numai să ne calificăm”, a declarat Claudiu Niculescu, conform sport.ro. Primul meci dintre cele două formaţii va avea loc miercuri cu începere de la ora 20.15. Dinamo s-a apropiat la numai două puncte de CFR Cluj şi în campionat, iar acum îi ameninţă acesteia şi Cupa. “Echipa poate face faţă şi în campionat şi în Cupa, avem un lot extrem de valoros. Dintre cele două obiective, mai accesibil mi se pare Cupa, pentru că suntem la un pas de finală. Nu cred că va fi un meci cu multe goluri, echipa care va rezista fizic, va câştiga”, a declarat Bratu, conform aceleaşi surse.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CLON CFR Cluj
Modou Sougou a plecat de la CFR Cluj. Senegalezul a semnat cu Olympique Marseille
Mijlocaşul senegalez al echipei CFR Cluj, Modou Sougou, a semnat, joi, un contract pe trei ani şi jumătate cu echipa [...] mai multe »
CFR Cluj a invins FC Lucerna, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, miercuri, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa elveţiană FC Lucerna, într-un meci amical [...] mai multe »
CFR Cluj – Ferencvaros, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ferencvaros, în primul meci amical din [...] mai multe »
CFR Cluj, cea mai buna echipa din Romania in clasamentul pe 2012
Echipa CFR Cluj a urcat 11 poziţii şi ocupă locul 31, cu 190 de puncte, în clasamentul pe anul 2012 al [...] mai multe »
CFR Cluj, sapte meciuri de pregatire in Spania
Echipa CFR Cluj se va reuni în 10 ianuarie, direct în Spania, la Marbella, unde va efectua un cantonament de o [...] mai multe »
Viorel Nicoara, imprumutat de la CFR Cluj la Pandurii Targu Jiu
Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a finalizat documentele pentru [...] mai multe »
Rafael Bastos a fost transferat la arabii de la Al Nassr
Clubul CFR 1907 Cluj şi Al Nassr SC au ajuns la un acord în privinţa transferului definitiv al jucătorului [...] mai multe »
Bjelanovici: Inter este favorita, dar suntem fericiti ca vom intalni o echipa mare
Atacantul croat al echipei CFR Cluj, Sasa Bjelanovici, a precizat, joi, după tragerea la sorţi a 16-imilor de [...] mai multe »
Arpad Paszkany: Sunt convins ca vom face o performanta si cu Inter
Finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, joi, că este convins că în meciurile cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou