Reactualizat la:

Dezvoltatori de negăsit şi restanţieri: peisajul plăţilor la apă din Floreşti!

Dezvoltatori de negăsit şi restanţieri: peisajul plăţilor la apă din Floreşti!
Floreşti. Compania de Apă Someş are probleme în comuna Floreşti cu rău-platnicii şi cu dezvoltatorii imoiliari care nu mai sunt de găsit şi care au semnat contracte cu furnizorul de apă pe blocurile construite.

Rectifica

Sunt dese cazurile din Floreşti în care contractele cu  Compania de Apă Someş sunt semnate în numele constructorilor, iar cei care şi-au cumpărat locuinţe în ansamblurile lor plăteau cota lor către furnizor. Acest lucru până când dezvoltatorul s-a făcut nevăzut, lăsându-i efectiv pe respectivii locatari cu ochii în soare, aceştia fiind în pericol de a rămâne fără apă. „Există grupuri de blocuri în Floreşti în cazul cărora contractele cu noi au rămas pe dezvoltatorul imobiliar. Respectivii locatari s-au văzut lăsaţi cu ochii în soare de acel dezvoltator, care nu a mai fost de găsit. Acum aceştia sunt obligaţi să dea de el, căci partea lui nefiind achitată noi putem dispune sistarea alimentării cu apă. În primul rând acele blocuri trebuie să se organizeze în asociaţii care să-i reprezinte”, a spus pentru Clon.ro, Victor-Lucian Croitoru, şeful Departamentului de Relaţii Publice al Companiei de Apă Someş.

 

Cei cu plăţile la zi pot suferi din cauza restanţierilor

 Mai există şi situaţia în care, cu toate că există asociaţii de locatari care să reprezinte şirurile de blocuri, restanţierii sunt cei care le dau bătăi de cap tuturor. Astfel, din cauza lor pot avea de suferit cei care sunt cu plăţile la zi. „Problema rău-platnicilor este a asociaţiilor de locatari. Clientul nostru este respectiva asociaţie de locatari, iar aceasta are la îndemână instrumentele legale de a-şi recupera banii: sunt anumite scutiri în momentul în care se acţionează în instanţă, putându-se ajunge chiar la executare silită. Mingea este efectiv în terenul asociaţiilor de proprietari. Totuşi, noi nu sistăm alimentarea cu apă decât în condiţii extreme: datorii foarte mari pe perioade mari. Suntem conştienţi că sunt locatari care îşi plătesc la zi chesltuielile şi pot suferi de pe urma celor restanţieri”, ne-a mai explicat Victor-Lucian Croitoru.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou