Reactualizat la:

Deputatul Giurgiu (PDL) vrea ca parlamentarii să poată iniţia proiecte de hotărâri de CJ şi CL

Deputatul Giurgiu (PDL) vrea ca parlamentarii să poată iniţia proiecte de hotărâri de CJ şi CL

CLUJ-NAPOCA. Deputatul PDL Mircia Giurgiu vrea ca parlamentarii să poată depune proiecte de hotărâre în consilii locale în colegiile uninominale în care au fost aleşi, precum şi proiecte de consiliu judeţean.

Rectifica


Parlamentarul democrat-liberal a declarat, vineri,
într-o conferinţă de presă,
că a depus un proiect de modificare a Legii
215/2001 privind administraţia publică
locală deoarece a observat că, în
special în zona rurală, problemele
comunităţii nu sunt legiferate la nivel local
decât dacă primarul ia iniţiativă.
“În urma unor probleme care au apărut, mai
ales la nivelul comunelor, unde de obicei primarul
întocmeşte proiectul de hotărâre
şi ordinea de zi, am hotărât,
împreună cu mai mulţi colegi
parlamentari, să depunem un proiect privind
modificarea Legii administraţiei publice locale
în sensul de a avea dreptul şi parlamentarii
să depună proiecte de hotărâre
atât în consiliu local, cât şi
în consiliul judeţean”, a precizat
Giurgiu, citat de NewsIn. Acesta consideră
că, datorită faptului că fiecare
parlamentar a fost ales prin vot uninominal, atunci ar
avea dreptul să rezolve problemele pe care le
întâlneşte în
localităţile din colegiul unde a fost ales.
“Rămân probleme, să zicem, doar la
discreţia primarului de comună. Dacă
doreşte propune un proiect de hotărâre,
dacă nu, nu şi atunci am decis că e mai
bine ca şi parlamentarii, dacă simt că
sunt probleme într-o localitate, să
poată să depună şi ei proiecte de
hotărâre, pentru a veni în sprijinul
comunităţii respective”, a mai spus
Mircia Giurgiu. Proiectul pentru modificarea Legii
admnistraţiei publice locale a fost depus joi la
Camera Deputaţilor.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou