Reactualizat la:

De tot rasul sau de Cartea Recordurilor: Autostrada Transilvania va fi gata in 2026, dupa 22 de ani de lucrari!

De tot rasul sau de Cartea Recordurilor: Autostrada Transilvania va fi gata in 2026, dupa 22 de ani de lucrari!
Românii se pot lăuda cu un record negativ, demn de Cartea Recordurilor: au toate șansele să termine o autostradă după 22 de ani de lucrări. Astfel, Autostrada Transilvania va fi finalizată cel mai devreme în 2020, dar ar putea fi terminată şi în 2026, după 22 ani de la începerea lucrărilor.

Rectifica

Proiectul a început în 2004, cu semnarea unui contract de 2,2 miliarde euro pentru construcţia a 415 kilometri, dar porţiunea realizată până în prezent cu finanţarea statului depăşeşte cu puţin 10% din traseul total.

Pentru un tronson de doar 52 kilometri construiţi într-un interval de şapte ani, dar pentru care guvernele îşi dispută cu îndârjire meritele şi dreptul de a tăia panglica inaugurală, statul a cheltuit până în prezent 5,6 miliarde lei, reprezentând mai mult de jumătate din totalul fondurilor care ar fi trebuit alocate pentru întregul proiect. 

În toamna acestui an, Guvernul a decis ca lucrările să fie continuate de compania americană Bechtel numai pe tronsoanele deja începute, reprezentând 118 kilometri din totalul celor 415 kilometri, iar restul tronsoanelor să fie scoase la licitaţie pentru a obţine şi finanţare europeană, conducerea Ministerului Transporturilor evitând însă să avanseze un termen de finalizare a întregii autostrăzi.

 

Costuri SF la Autostrada Transilvania

Fişa tehnică a investiţiei relevă că lucrările vor fi finalizate cel mai devreme în 2020, dar ar putea fi încheiate şi în 2026, semnificând faptul că un nou-născut în anul semnării contractului de începere a lucrărilor va termina facultatea atunci când se va putea circula pe întreaga autostradă, informează Mediafax. Conform documentului care include eşalonarea valorii rămasă de finanţat şi costurile de funcţionare şi întreţinere după punerea în funcţiune a investiţiei, statul va cheltui în următorii patru ani încă 2,3 miliarde lei, din care 431,3 milioane lei în 2012, 651,2 milioane lei în 2013, 352,6 milioane lei în 2014 şi 866 milioane lei în 2015. Aceeaşi fişă mai include însă alte costuri totale de 4,8 miliarde lei pentru “anii ulteriori” după 2015, fără a indica un termen clar de finalizare a lucrării. Luând însă în calcul un cost de întreţinere de 4.500 euro/kilometru în perioada de iarnă, conform standardelor de cost aprobate de ministerul de resort, şi o cheltuială anuală de întreţinere a autostrăzii de 24,4 milioane lei, rezultă că finanţarea totală de 4,8 miliarde lei pentru “anii ulteriori” după 2015 acoperă derularea lucrărilor pentru încă cinci ani, până în 2020 (dacă anual va fi asigurată o finanţare similară anului 2015, de peste 800 milioane lei) sau pentru încă 11 ani, până în 2026 (dacă finanţarea anuală se va cifra în jurul valorii de 400 milioane lei, acoperită cu greu şi în alţi ani).

Din acest punct de vedere al duratei de execuţie, România concurează cu cele mai mari autostrăzi din lume, precum Trans-Canada Highway (10.000 kilometri), Autostrada Trans-Siberiana (11.000 kilometri), Australia’s Highway 1 (20.000 kilometri), dar şi cu Autostrada Karakoram (1.300 kilometri), care leagă China de Pakistan şi care a fost construită tot într-un interval de 20 ani, dar la o altitudine de 4.693 metri, cea mai mare înălţime dintre toate autostrăzile din lume.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou