13.12.2011 | Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Cluj a desfășurat mai multe controale în luna noiembrie la magazinele care comercializau produse specifice sărbătorilor de iarnă. Au fost controlaţi 43 operatori economici, la 38 dintre acestia fiind semnalate neconformitati.
mai multe »
13.12.2011 | Polus Center Cluj va găzdui sâmbătă, 17 decembrie 2011, începând cu ora 19.00, un concert extraordinar de colinde susţinut de către corul Filarmonicii de Stat ‘‘Transilvania’’.
mai multe »
13.12.2011 | Peste 105 kilograme de legume și fructe au fost confiscate ieri, 12 decembrie, de polițiștii Secției 7 Poliție din cauza faptului că cei care le transportau nu au putut oferi actele necesare.
mai multe »
13.12.2011 | Șapte spitale din România, între care și cele din Cluj-Napoca, sunt cu plan de conformare, adică până la sfârşitul anului trebuie să-şi rezolve problemele pentru a se putea încadra în clasa I. Dacă acest lucru nu se întâmplă, ele vor fi declasificate de la 1 ianuarie 2012.
mai multe »
13.12.2011 | Primăria municipiului Cluj-Napoca a înfiinţat două noi treceri de pietoni semaforizate în cartierul Mănăştur şi în cartierul Grigorescu, respectiv la intersecţia dintre Str. Răvaşului şi Aleea Rucăr şi pe Str. Al. Vlahuţă nr. 12, lângă liceul Onisifor Ghibu.
mai multe »
13.12.2011 | Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă că, începând cu data de 14 decembrie 2011, se întocmesc liste suplimentare cu beneficiarii de ajutoare alimentare, care provin din stocurile de intervenţie comunitare, destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România.
mai multe »
13.12.2011 | Liderul PDL, premierul Emil Boc se declară convins că primarul suspendat al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, este nevinovat şi că nu avea nicio legătură cu "pepenarii" invocaţi în dosarul procurorilor, argumentându-şi afirmaţia pe faptul că Apostu "a modernizat oraşul şi îşi iubeşte familia".
mai multe »
13.12.2011 | Poliţiştii din cadrul Serviciului Inspecţie comercială şi ai Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Poliţiei Locale efectuează în această perioadă verificări privind comerțul ilegal cu pertarde și alte obiecte artizanale pe bază de amestecuri pirotehnice.
mai multe »
13.12.2011 | Inspectoratul Județean de Poliție a dorit să explice care este situația lui Călin Stoia, arestat preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Cluj, după ce presa a aflat că milionarul clujean beneficiază de un tratament aparte.
mai multe »
12.12.2011 | Călin Stoia este un deținut de lux, milionarul clujean mergând zilnic la Spitalul de Recuperare pentru băi în bazin şi fizioterapie, fără a dispune de o escortă în tot acest timp. O mașină a Poliției îl aduce pe omul de afaceri la spital, revenind după două ore pentru a-l recupera.
mai multe »
12.12.2011 | Adrian Cristea, fotbalistul Universității Cluj, își pune la bătaie iubita, pe Bianca Drăgușanu, în cadrul unei campanii umanitare care este desfășurată de clubul clujean.
mai multe »
12.12.2011 | Fundatia Comunitara Cluj si FC Universitatea Cluj au lansat primul concurs de finantare din Fondul „U pentru Cluj”.
mai multe »
12.12.2011 | Fostul mijlocaș al echipei CFR Cluj, Emmanuel Kone, s-a înțeles cu Sedan, echipă de liga a doua din Franța, ivorianul plecând de la formația ardeleană după mai multe neînțelegeri.
mai multe »
12.12.2011 | Consiliul Judeţean Cluj, prin RAADPP, a amendat societatea Bechtel pentru nerespectarea prevederilor unei Autorizaţii de Construire.
mai multe »
12.12.2011 | Primăria Cluj-Napoca continuă săptămâna aceasta seria întâlnirilor cu cetăţenii din cartierele oraşului.
mai multe »
12.12.2011 | Primăria municipiului Cluj-Napoca organizează, pentru anul 2012, sesiunea de selecţie a proiectelor de finanţare nerambursabilă pentru activităţi nonprofit de interes local.
mai multe »
12.12.2011 | Şcoala Populară de Arte “Tudor Jarda” organizează azi, 12 decembrie începând cu ora 15.30, la sediul Galeriei „Arte”, vernisajul expoziţiei „Spaţiul dintre pasiune şi vocaţie”.
mai multe »
12.12.2011 | Handbaliștii de la Potaissa Turda au reușit să smulgă un egal în deplasarea de la Steaua chiar în ultima secundă a jocului, scorul final fiind 23-23.
mai multe »
12.12.2011 | Marți, 13 decembrie, mai multe echipaje radar ale Poliției vor fi amplasate pe drumurile din județul Cluj și din municipiul Cluj-Napoca.
mai multe »
12.12.2011 | "U"Mobitelco a depasit clar pe SCM Craiova pe teren propriu in cadrul etapei a XIII-a, scor 76-63(24-15,19-16,19-14,14-18).
mai multe »
12.12.2011 | Polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al judeţului Cluj în cooperare cu inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj au depistat doi cetățeni chinezi care lucrau fără forme legale la firme cu sediul în minicipiul clujean.
mai multe »
12.12.2011 | Timișoara a valsat aseară, prinsă sub vraja Dunării Albastre, iar pe 12 decembrie este rândul Clujului. În aplauzele publicului care a făcut neîncăpătoare sala de concerte a Filarmonicii Banatul, orchestra vieneză Johann Strauss Ensemble și-a început, triumfal, deja tradiționalul turneu de sfârșit de an în România.
mai multe »
12.12.2011 | Faimosul inel de Luxor a ajutat mii de persoane să îşi schimbe viaţa, printre acestea numărându-se şi actriţa Cătălina Mustaţă. Intr-un interviu plin de sinceritate, aceasta a hotărât să îşi împărtăşească secretul cu noi toţi.
mai multe »
11.12.2011 | In afara de Gigi Becali, inca un patron din Liga I a mai atacat dur pe CFR Cluj dupa meciul nul de pe National Arena in fata Stelei: Adrian Porumboiu. Acesta a mentionat ca ardelenii umbla in mod cert la arbitri.
mai multe »
10.12.2011 | Gigi Becali a tunat imediat dupa fluierul de final al partidei dintre Steaua si CFR Cluj ca ardelenii au cumparat brigada de arbitri. Iuliu Muresan, presedintele CFR-ului, i-a replicat: "Aceste declaratii nu trebuie luate in seama".
mai multe »