Reactualizat la:

Dan Piţa, pentru prima oară la TIFF, spune că este un festival viu, cu un public bine instruit

CLUJ-NAPOCA. Regizorul Dan Piţa, aflat pentru prima oară la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca a spus că i se pare un festival viu, cu un public bine instruit şi tânăr.

Rectifica

“Sunt pentru prima oară aici, dar mă simt ca şi cum aş fi de multă vreme, îmi place foarte mult, e viu, e bine organizat, sunt filme interesante, de toate genurile, filme grele, filme experimentale, filme care să intereseze publicul şi văd că e un public foarte avid de cinema şi bine instruit, tânăr şi bine instruit”, a spus Piţa, care va fi onorat cu premiul juriului pentru întrega carieră în cadrul galei de închidere a celei de a opta ediţii a evenimentului. Tot în contextul calităţii publicului, regizorul s-a arătat încântat de discuţiile care au urmat proiecţiei de gală a peliculei cale “Concurs”, de joi seara, proiecţie în cadrul selecţiei 3×3. “Selecţia pe care TIFF-ul a făcut-o anul acesta cu filmele mele mise pare un lucru bun, o selecţie echilibrată, filme care mă reprezintă şi deja am avut o vizionare aseară, cju o sală plină de tineri.Discuţiile au fost extrem de pertinente şi de la obiect. Despre filmul care se face astăzi nu am decât cuvinte de laudă,. Abia aştept să mai vând filme făcute de tânăra generaţie şi cred foarte mult în filmul tânăr, filmul nou, filmul care se face astăzi”, a afirmat regizorul român.

Întrebat pe ce consideră că se bazează succesul noului val în cinematografie, Dan Piţa a spus că e vorba “în primul rând de tipul de subiecte şi maniera în care sunt lucrate. Sunt nişte regizori tineri, forte bine pregătiţi şi cred în arta lor”. Totodată, acesta a spus că speră ca acest nou val de filme să aibă fiecare peste două milioane de spectatori, cifră de oameni care a văzut unul din filmele sale, “Concurs”, care a stat doi ani la cenzura comunistă, iar curiozitatea în jurul lui a fost aşa de mare, încât în momentul în care a fost dat publicităţii foarte mulţi l-au văzut.

“S-ar putea să depăşească cifra de 2 milioane de oameni care le văd filmul şi unele filme sunt programate prin canalul de televiziune şi acolo poate sunt 5 milioane de oameni care văd, cred că acolo e important. Nu ştiu în sală cum va fi, sala nu mai e la îndemâna regizorului, va trebui să există o politică a sălii de cinema”, a precizat regizorul român.

Regizorul Dan Piţa, nume de referinţă pentru cinematografia românească a anilor ‘70, va fi distins în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), cu premiul special al juriului, pentru întreaga sa carieră. Trofeul îi va fi decernat în cadrul Galei de Închidere a festivalului de sâmbătă, 6 iunie.

Piţa va fi premiat la secţiunea deja consacrată, 3×3, care omagiază, în fiecare an, trei regizori de valoare din cinematografia autohtonă şi internaţională. Alături de Dan Piţa vor fi celebraţi Paul Morrissey şi Mika Kaurismaki, după ce, la ediţia 2008, au fost proiectate filmele regizorilor Pen-Ek Ratanaruang, Victor Erice şi Alexandru Tatos.

Evenimentul va fi marcat de proiecţia a trei filme emblematice ale carierei lui Dan Piţa: “Concurs”, “Pas în doi” şi “Hotel de Lux”. Pelicula “Concurs”, lansată în 1982, şi-a pus amprenta asupra cinematografiei din perioada comunistă, prin ampla critică pe care o diseminează la adresa regimului comunist. Din distibuţie fac parte Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Claudiu Bleonţ şi Ştefan Iordache.

Recunoaşterea internaţională a regizorului Dan Piţa a venit odată cu lansarea filmului “Pas în Doi”, o poveste sensibilă şi pasionantă despre doi tineri a căror prietenie este pusă la încercare de dragostea pentru aceeaşi femeie. Având în distribuţie nume precum Claudiu Bleonţ, Ecaterina Nazare, Anda Onesa şi Petre Nicolae, pelicula a câştigat Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin din 1986. În 1987, Dan Piţa revine la Festivalul de la Berlin, de data aceasta în calitate de membru al juriului.

Distins cu Leul de Argint la Festivalul de la Veneţia din anul 1993, “Hotel de Lux” este o dramă despre un tânăr şef de sală, care, în încercarea ambiţioasă de a îmbunătăţi ambianţa dintr-un restaurant, întâmpină numeroase obstacole inexplicabile din partea superiorilor.

 

Dan Piţa şi-a făcut debutul regizorial cu pelicula “Apa ca un bivol negru”, un documentar despre inundaţiile catastrofale din 1970, realizat în echipă cu Mircea Veroiu, Iosif Demian, Dinu Tănase şi Stere Gulea. Pelicula care îl consacră în rândul cineaştilor de valoare este “La o nuntă”, parte a filmului “Nunta de piatră”. Ecranizat în 1972 şi având la bază povestirile lui Ion Agârbiceanu, “Nunta de Piatră” este considerat de numeroşi critici români unul dintre cele mai bune filme autohtone ale tuturor timpurilor.

 

A opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va avea loc în perioada 29 mai – 7 iunie la Cluj Napoca, urmând ca anumite filme din selecţia TIFF 2009 să fie reluate în Bucureşti, în perioada 8 – 15 iunie şi la Sibiu, în perioada 16 – 21 iunie.

Sursa NewsIn

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou