Reactualizat la:

Dalai Lama ar putea veni în Transilvania, în luna septembrie, la invitaţia lui Laszlo Tokes

Dalai Lama ar putea veni în Transilvania, în luna septembrie, la invitaţia lui Laszlo Tokes
Liderul spiritual al Tibetului, Dalai Lama, ar putea efectua o vizită de două zile în Transilvania, în cursul lunii septembrie, la invitaţia europarlamentarului Tokes Laszlo.

Rectifica

Potrivit unui comunicat remis duminică după-amiază de Biroul de presă al europarlamentarului, Tokes Laszlo a primit o confirmare din partea liderului tibetan privind vizita acestuia în Transilvania. “Nu demult, am primit semnale oficiale potrivit cărora Dalai Lama a primit invitaţia şi în septembrie va petrece două zile în Transivania”, scrie în comunicat.

„În cursul anulul 2009, ne-am pus în acord cu cabinetul lui Dalai Lama privind posibilul program al preasfinţiei sale, iar potrivit semnalului oficial, primit sub formă de scrisoare, Dalai Lama va sosi în septembrie în satul natal al lui Kőrösi Csoma Sándor, în Csomakoros (n.r. -  Chiuruş, judeţul Covasna), unde va depune o coroană la statuia primului european budist sfânt, după care va ţine o conferinţă publică în municipiul Sfântu Gheorghe”, scrie în comunicatul europarlamentarului.

Tokes Laszlo l-a invitat pe Dalai Lama în Transilvania la începutul lunii decembrie 2008, când acesta, împreună cu primul ministru al Guvernului Tibetului din exil, profesorul Samdong Rinpoche, s-a aflat în Bruxelles. Cu acea ocazie, liderul spiritual al Tibetului a fost primit de către membrii intergrupului -Tibet al Parlamentului European (PE) şi de către preşedintele acestuia, deputatul creştin democrat european Thomas Mann. La acea întâlnire, Tokes a afirmat că Ţinutul Secuiesc este „Tibetul României”.  Conform unui comunicat emis atunci de biroul de presă al europarlamentarului, Tokes Laszlo l-a salutat pe Dalai Lama spunându-i că provine din „Transilvania, de pe pământul pe care s-a născut Korosi Csoma Sandor, creatorul primului dictionar englez-tibetan. Vin de pe pământul lui natal, Ţinutul Secuiesc, din «Tibetul României», care luptă pentru autonomia teritorială exact ca şi ţara preasfinţiei tale” a afirmat episcopul Tokes Laszlo. Tot atunci, europarlamentarul a făcut o comparaţie între autonomia „model” al Tirolului de Sud şi a Tibetului, elogiind sprijinul europarlamentarilor din Italia şi Tirolul de Sud. Tokes l-a asigurat pe liderul tibetan despre solidaritatea maghiarilor din Transilvania, oferindu-i drept cadou o carte semnată de el, intitulată „Speranţă şi Realitate”, în varianta engleză. Totodată, Dalai Lama a fost invitat de către europarlamentar în Transilvania.

Sursa NewsIn



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou