Reactualizat la:

Cum va puteti vindeca de nefericire – intalnire cu Gigi Ghinea

Femeile, victime ale violentei domestice sau aflate intr-o situatie dificila au acum un sprijin Femeile, victime ale violentei domestice sau aflate intr-o situatie dificila au acum un sprijin
Librăria Book Corner și Asociația ”Money For Help” vă invită vineri, 1 iunie, de la ora 18.00 la o întâlnire cu psihologul Gigi Ghinea. Cunoscuta autoare a volumului ”Cum m-am vindecat de nefericire”, vândut în mii de exemplare în doar câteva luni de zile, revine la Cluj-Napoca pentru o întâlnire cu cititorii și pentru a lansa cartea ”Iubirea care vindecă”. Invitat alături de autoare este criticul Luigi Bambulea.

Rectifica

Femeile, victime ale violentei domestice sau aflate intr-o situatie dificila au acum un sprijinEvenimentul promovează viitoarele campanii cu scop caritabil organizate de către asociația nonguvernamentală ”Money For Help”, evenimente care se vor desfășura în lunile ce urmează și care au menirea de a dezvolta tema comunicării prin iubire și empatie cu toți semenii noștri.

”În cea de-a doua carte, “Iubirea care vindecă”, vorbesc despre procesul meu de vindecare spirituală, care, odată experimentat în propria viață, poate fi transmis și celorlalți, pentru că el se clarifică în mine ca o metodă de lucru valabilă pentru orice om care decide să se vindece definitiv de nefericire. În acest proces de vindecare, fiecare dintre noi iși poate descoperi, mai întâi, toate fricile inconștiente, cele care ne mențin într-o închisoare a minții și care se manifestă în afara noastră în diverse forme. Sintetizând, pe scurt, atunci când se teme, omul simte nevoia să se apere sau să atace, iar acest proces dezvoltă în ego-ul individului dorința de control al realității. Considerând că poate deține controlul, singurul sentiment pe care acesta îl manifestă în afara lui este ura de sine inconștientă, și nu iubirea de el însuși, așa cum ar fi natural.” (Gigi Ghinea)

Gigi Ghinea este o prezenţă constantă la numeroase emisiuni de radio şi televiziune, având o experienţă îndelungată în domeniul psihoterapiei şi consilierii psihologice. Licenţiată în psihologie şi absolventă a unui masterat de psihoterapie analitică, autoarea practică în prezent consilierea psihologică în propriul cabinet din Bucureşti.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou