Reactualizat la:

Cum se va alege urmatorul rector la UBB? Concurs public sau pe baza de alegeri prin vot universal, direct si secret

Cum se va alege urmatorul rector la UBB? Concurs public sau pe baza de alegeri prin vot universal, direct si secret
Universitatea Babeş-Bolyai a stabit metodologia de organizare a referendumului universitar pentru alegerea modalităţii de desemnare a rectorului. Tema supusă referendumului universitar este stabilirea opţiunii pentru una dintre cele două modalităţi de desemnare a rectorului prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1 din 2011 pe bază de concurs public sau pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct, secret şi egal.

Rectifica

Persoanele cu drept de vot înscrise pe listele de vot sunt chemate să se pronunţe prin aplicarea ştampilei de vot pe una din variantele înscrise pe buletinul de vot pentru care optează. Au drept de vot toate cadrele didactice şi cercetătorii care sunt angajate/angajaţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi reprezentanţii studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultăţilor.

Calendarul de derulare a referendumului

18.05 Informarea membrilor universităţii cu privire la data şi tema referendumului universitar pentru alegerea modalităţii de desemnare a rectorului

20.05 Publicarea metodologiei de organizare a referendumului universitar pe pagina web a universităţii şi transmitere către MECTS

3.06 Dezbatere publică pentru informarea comunităţii academice asupra referendumului universitar şi implicaţiilor care decurg din acesta (1)

3.06 Afişarea listelor de vot, delimitarea secţiilor, numerotarea şi aducerea la cunoştinţa publică a secţiilor de votare şi a locaţiei de vot

8.06 Dezbatere publică pentru informarea comunităţii academice asupra referendumului universitar şi implicaţiilor care decurg din acesta (2)

13.06 Dezbatere publică pentru informarea comunităţii academice asupra referendumului universitar şi implicaţiilor care decurg din acesta (3)

20.06 Data de desfăşurare a referendumului universitar

24.06 Data de desfăşurare a celui de-al doilea referendum universitar dacă primul nu a fost validat din cauza participării a mai puţin de jumătate plus unu din numărul persoanelor cu drept de vot înscrise pe listele de votare

Organizarea şi desfăşurarea referendumului universitar

Senatul universitar desemnează un birou electoral al Universităţii Babeş-Bolyai format din 7 membrii, din care unul posedă pregătire juridică. Din biroul electoral fac parte 2 studenţi. Biroul electoral al universităţii este responsabil pentru: întocmirea şi actualizarea listelor de vot, afişarea listelor de vot arondate pe secţii de votare, aducerea la cunoştinţa publică a locaţiei secţiilor de votare, distribuirea buletinelor de vot, numărarea şi verificarea proceselor-verbale întocmite de birourile electorale ale secţiilor de votare, centralizarea rezultatelor şi comunicarea rezultatului referendumului biroului senatului universitar. Direcţia General Administrativă asigură o locaţie corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţilor biroului electoral al universităţii.

Se constituie secţii de votare în fiecare facultate din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi în cadrul extensiilor Bistriţa, Gheorgheni, Sf. Gheorghe. Personalul cu drept de vot din cadrul celorlalte extensii votează la secţiile de votare din Cluj-Napoca ale facultăţilor de care aparţin, cu excepţia extensiei Tg. Secuiesc, care votează la extensia Sf. Gheorghe. Persoanele cu drept de vot de la Departamentele din Blaj şi Oradea (Facultatea de Teologie Greco-Catolică), respectiv Alba Iulia (Facultatea de Teologie Romano-Catolică) votează la secţiile de votare din Cluj-Napoca ale facultăţilor de care aparţin.

Birourile electorale ale secţiilor de votare sunt formate dintr-un număr de 5 membri, iar preşedinţii acestora sunt desemnaţi de biroul electoral al universităţii. Data limită: 24.05.2011

Biroul electoral al universităţii organizează 3 dezbateri publice pentru informarea comunităţii academice asupra referendumului universitar şi implicaţiilor care decurg din acesta, conform calendarului comunicat, în trei locaţii diferite din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Persoanele cu drept de vot sunt înscrise în ordine alfabetică, după nume.

Direcţia General Administrativă din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai asigură dotarea corespunzătoare a locaţiilor de vot, inclusiv cu cabine de vot, urne de vot, buletine de vot, ştampile de vot („VOTAT”, „ANULAT”, ştampila de control a biroului electoral al universităţii). Data limită: 13.06.2011

Preşedintele însoţit de doi membri ai biroul electoral al secţiei de votare ridică de la biroul electoral al universităţii toate materialele şi documentele necesare pentru derularea procesului de votare.

Intervalul orar în care se desfăşoară procedura de votare este 8,00 – 20,00. Participantul la vot se legitimează cu carte de identitate/buletin de identitate/carte de identitate provizorie sau paşaport pentru cetăţenii străini titulari în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai sau în cazul pierderii cărţii de identitate/buletinului de identitate/cărţii de identitate provizorii. Pe buletinele de vot se aplică ştampila de control a biroului electoral al universităţii. Fiecare participant semnează în dreptul numelui său în lista electorală, primeşte un buletin de vot, o ştampilă cu înscrisul „VOTAT” şi realizează procedura de votare în mod secret în cabina de vot, după care introduce buletinul de vot în urna special destinată, după care predă ştampila.

Biroul electoral al secţiei de votare identifică şi consemnează în tabele electorale participarea la vot. Imediat după încheierea procedurii de vot se trece la numărarea şi validarea voturilor valabil exprimate. După încheierea votului, preşedintele, în prezenţa membrilor biroului secţiei de votare, anulează buletinele de vot rămase neîntrebuinţate, prin aplicarea ştampilei „ANULAT” şi consemnează în procesul-verbal numărul buletinelor de vot anulate. Se numără alegătorii din listele electorale care au participat la vot şi se consemnează în procesul-verbal. Se adună buletinele de vot utilizate cu cele anulate, suma lor trebuind să fie identică cu numărul de buletine primite în cadrul secţiei de votare. Dacă se constată diferenţe se consemnează în procesul-verbal motivul pentru care apare diferenţa. După aceste operaţiuni se deschide urna, preşedintele citeşte, cu voce tare, la deschiderea fiecărui buletin, opţiunea votată şi arată buletinul de vot celor prezenţi. Pe formularul tipizat elaborat de biroul electoral al universităţii unul dintre membrii biroului electoral al secţiei de votare, asistat de cel puţin încă un membru al acestuia, consemnează opţiunea care rezultă prin citirea fiecărui buletin de vot. Fiecare buletin de vot citit şi consemnat în formular este aşezat într-un pachet separat pentru fiecare opţiune supusă votării. Pentru buletinele de vot nule, voturi albe, precum şi pentru cele contestate se fac pachete separate. Sunt nule buletinele de vot care nu poartă ştampila de control a biroului electoral al universităţii, buletinele de vot având alt format decât cel legal aprobat sau la care ştampila este aplicată pe mai multe patrulatere ori în afara acestora. Buletinele care nu au aplicată ştampila „VOTAT” sunt voturi albe şi nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.

Rezultatul se consemnează în tabele separate, pentru care se încheie procese-verbale în două exemplare originale, semnate de membrii secţiei de votare şi purtând ştampila de control. Se întocmeşte un dosar care cuprinde: procesul verbal în două exemplare originale, contestaţiile privitoare la operaţiunile electorale ale biroului de electoral al secţiei de votare, buletinele de vot nule şi cele contestate, formularele tipizate care au fost folosite la calculul rezultatelor, precum şi listele electorale utilizate în cadrul secţiilor de votare. Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, însoţiţi de doi membri al biroului electoral respectiv, desemnaţi prin tragere la sorţi, predau dosarele întocmite, sigilate şi ştampilate, la sediul biroului electoral al universităţii, în cel mult 24 de ore de la încheierea votării.

Biroul electoral al Universităţii Babeş-Bolyai are următoarea componenţă: Prof. univ. dr. Răzvan Nistor (Facultatea de Stiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor), Conf. univ. dr. Radu N. Catană (Facultatea de Drept), Prof. univ. dr. Benedek József (Facultatea de Geografie), Conf. univ. dr. Delia Bălaş (Facultatea de Stiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării), Prof. univ. dr. Horia Pop (Facultatea de Matematică şi Informatică), student Andrei Ciubuc (Prefectul studenţilor, Facultatea de Studii Europene), student Dana Bizuleanu (Subprefectul studenţilor, Facultatea de Litere).

Taguri: , , , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou