Reactualizat la:

Cum se poate amenaja Parcul Universitar USAMV!

Cum se poate amenaja Parcul Universitar USAMV!
Având în vedere că spațiile verzi din Cluj Napoca sunt insuficiente, atât ca număr, cât și ca suprafață, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca, în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj Napoca, și-a propus amenajarea unui parc universitar public. 

Rectifica

Pentru realizarea acestui obiectiv, se dorește amenajarea unei zone de aproximativ trei hectare, aflată în proprietatea USAMV, zonă ce face legătura între cartierul Zorilor și campusul universitar. Proiectul prevede delimitarea parcului printr-un gard şi un aliniament de arbori, realizarea unor alei care urmăresc linia naturală a terenului, reabilitarea rezervorului de apă, construirea unui foișor, precum și realizarea unei zone de relaxare cu bănci și mese. Pentru amenajarea parcului, se propune un stil liber, rustic. Prin poziționarea sa, parcul va oferi și o frumoasă panoramă a Clujului. În același program de asociere va fi deschis publicului și grădina agrobotanică a USAMV cu cele două sectoare, sistematic și dendrologic, în suprafață de aproximativ trei ha, după o prealabilă securizare a zonei pentru acces pe bază de bilet de intrare.

Asocierea pentru ambele proiecte a fost aprobată de Senatul USAMV pentru o perioadă de 10 ani.

Prin astfel de proiecte, universitatea îşi propune să se implice în viitor mai mult în domeniul comunitar al municipiului, urmărind realizarea unei treceri plăcute din spațiul academic spre cel public şi stimularea unor activități recreative şi educative într-o oază de relaxare pentru studenți, cadre didactice şi vizitatori, în orice anotimp al anului.





Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou