Reactualizat la:

Cum se contestă deciziile de pensie

Szarka Arpad Szarka Arpad
Ca urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 563/09.07.2019 a Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Bihor face o serie de precizări privind contestarea deciziilor de pensie.

Rectifica

„Începând cu data de 12.07.2019, a intrat în vigoare prevederile articolului 139 din Legea 127/2019 care prevede că deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate în termen de 45 zile de la comunicare la instanța judecătorească competentă. Deciziile necontestate în termenul menționat mai sus rămân definitive”, a precizat Szarka Arpad, directorul executiv al CJP Bihor.

În ceea ce privește deciziile emise până la data de 11.07.2019 inclusiv, vor fi contestate conform art. 149 din Legea nr. 263/2010, adică de către Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, hotărârile emise urmând a fi atacate în instanță.
Deciziile emise începând cu data de 12.07.2019, vor fi contestate conform dispozițiilor art. 139 din Legea 127/2019.

Nu sunt vizate

Reprezentanţii CJP Bihor menţionează că modificarea menționată anterior nu vizează deciziile de debit și deciziile emise în baza Legii 49/1991, cu modificările și completările ulterioare, coroborată cu Legea 44/1994 republicată.

Decretul Lege nr 118/1990 republicat, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța Guvernului nr 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, Legea 309/2002 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr 109/2005 republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea 8/2006, republicată.

„Modalitatea de contestare a deciziilor asupra capacității de muncă nu suferă nicio modificare, acestea soluționându-se de către comisiile medicale regionale de contestații”, a mai adăugat şeful CJP Bihor.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tir răsturnat în girația din Calea Aradului din Oradea. Au ajuns macarale pentru deblocarea traficului. Circulația oprită spre oraș
Sâmbătă,24 august, un tir ce transporta platforme de beton s- a răstunat în girația din Calea Aradului blocând [...] mai multe »
Zilele Culturii Maghiare, în Cetate
Ediția 2019 din Zilele Culturii Maghiare a început timid, vineri după-amiază, între zidurile Cetății Oradea. mai multe »
Față în față cu ”banditul Whisky” Attila Ambrus, în festival
”Parking” a deschis, vineri seara, prima ediție a Festivalului de Film pe Frontieră Salonta, eveniment realizat de [...] mai multe »
Pranic Healing-ul, metoda prin care orădenii aleg să-și echilibreze viața
Pranic Healing-ul sau Vindecarea Pranică, o tehnică de meditaţie din medicina orientală, prinde tot mai mult contur [...] mai multe »
MERITABIO – suc natural din mere româneşti!
În apropierea sezonului rece ce poate fi mai bun decât un suc natural, fără conservanţi. mai multe »
Turiști rătăciți în Padiș, salvați de jandarmii montani
Cinci persoane au anunțat joi, 22 august, în jurul orei 19:47, că s-au rătăcit în zona Cornu Muntelui din Munții [...] mai multe »
Clinica medicală Endodigest, pentru cei care vor calitate!
Ai probleme cu inima, suferi de o afecțiune ce ține de Gastroenterologie sau Endocrinologie și vrei un medic bun și [...] mai multe »
Accident pe Centura Oradea: o femeie și doi copii, transportați la spital
O femeie de 34 de ani din Sântandrei împreună cu doi copii, s-au răsucit cu mașina pe Centura Oradea. mai multe »
Weekend sub avertizare meteo de caniculă
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de disconfort termic, pentru următoarele trei zile.  mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou