Reactualizat la:

Cum să vă apărați de căpușe și țânțari

Cum să vă apărați de căpușe și țânțari
Scris de Bihon.ro - Direcția de Sănătate Publică Bihor vine în sprijinul bihorenilor cu recomandări privind prevenirea îmbolnăvirilor datorate înțepăturilor de căpușe și țânțari.

Rectifica

Condițiile favorabile de dezvoltare a vectorilor sunt reprezentate de perioada excesiv de ploioasă dar și de temperaturile ridicate care declanșează o perioadă activă pentru unele insecte (vectori) cum ar fi căpușe, țânțari, care transmit o serie de boli atât la animale cât și la om, sau care pot fi gazde intermediare în ciclul evolutiv al agenților patogeni. Ţinând cont de contextul climatic actual, favorabil dezvoltării vectorilor (căpuşe, ţânţari), recomandările pentru populaţie sunt următoarele:

Măsuri de prevenire a expunerii la căpuşe

Se evită zonele cu iarbă şi arbuşti, păduri, în care expunerea la căpuşe este foarte mare. În situaţia în care există acest risc de expunere, se recomandă purtarea de haine de culoare deschisă, pentru a face cât mai uşor vizibile insectele, inclusiv căpuşele. Se recomandă aplicarea de spray-uri împotriva insectelor și verificarea atentă a hainelor, bagajelor şi a corpului, la întoarcerea din drumeţii.

De asemenea, se recomandă şi verificarea animalelor de companie și protejarea acestora cu produse recomandate de medicul veterinar, împotriva insectelor, inclusiv a căpuşelor.

Riscul de infecţie este mai mic atunci când căpuşa este detectată şi îndepărtată imediat. Controlaţi tot corpul, acordând atenţie specială zonei axilare, inghinale, picioarelor, zonei ombilicale, gâtului şi capului precum şi îmbrăcămintea după ce aţi vizitat locurile în care pot exista căpuşe. La copii, căpuşele sunt adesea detectate pe cap, la rădăcina firului de păr, de obicei, muşcătura are aspectul unei mici umflături închise la culoare cu coajă care nu poate fi înlăturată la pieptănat.

Cum se îndepărtează căpușa?

Este important să se înlăture căpuşa în întregime, fără a rupe partea posterioară a corpului, pentru a nu-i lăsa capul înfipt în rană. Căpuşa trebuie îndepărtată cu o pensetă fixată cât mai aproape de piele, trăgând cu atenţie şi dintr-o singură mişcare, fără a o smulge sau răsuci. Deoarece extragerea căpuşei necesită îndemânare se recomandă ca acestă intervenţie să fie efectuată cu foarte mare atenţie sau persoana muşcată de căpuşă să se prezinte la o unitate sanitară în care există cameră de gardă. Dacă leziunea nu începe să se vindece după câteva zile, trebuie să consultaţi un medic, întrucât aceasta ar putea indica o infecţie.

Unităţile sanitare în care există cameră de gardă, CPU/UPU au fost notificate cu privire la aplicarea protocolului de profilaxie post muşcătură de căpuşă.

Măsuri de prevenire a infecțiilor provocate de țânțari:

Evitarea expunerii la orele de vârf, când țânțarii sunt în plină activitate, și a locurilor preferate de aceștia (parcuri, păduri, lacuri etc.). Purtarea unor haine adecvate (cămăși cu mânecă lungă, pantaloni lungi, șapcă sau pălarie) și a unor încălțări închise (nu sandale), în mod special seara sau când urmează să mergeţi în padure/ la pescuit.

Utilizarea de substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor comercializate in farmacii (DEET, icaridină/ picardină, IR 3535), în concordanţă cu instrucţiunile de pe etichetă, pe care sa le aplicăm pe părţile descoperite ale corpului înainte de expunere. De asemenea încercați să: împiedicați pătrunderii ţânţarilor în locuinţe (plase protecţie la ferestre/ uşi); utilizați substanţel insecticide în locuinţă/în jurul locuinţei; acoperiți patuţul copilului sau căruciorul cu plase împotriva ţânţarilor.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Plimbări de agrement cu Autobuzul Cabrio si Tramvaiul de epocă
OTL îi invită pe orădeni la o nouă serie de plimbări de agrement cu autobuzul Cabrio şi cu tramvaiul de epocă. mai multe »
Investiții în școlile din Oșorhei
Anul școlar 2019-2020 se pregătește de pe acum la Școala „Aurel Pop” din Oșorhei. mai multe »
Accident între un tramvai și o mașină de pompe funebre
În cursul zilei de joi, 18 iulie, un tramvai și un autovehicul de pompe funebre au fost implicate într-un accident pe [...] mai multe »
Risc major de executare silită pentru România în disputa cu frații Micula
Frații Micula nu recunosc faptul că statul român a plătit sumele pe care le-a dispus instanța, în compensare cu [...] mai multe »
CJ Bihor, la mâna lui Teodorovici
Proaspăt revenit din concediu, președintele Consiliului Județean, Pásztor Sándor, se întreabă dacă instituțiile [...] mai multe »
Vaccinări internaționale pentru călătorii în siguranță
Persoanele care călătoresc pot beneficia de setul complet de evaluare, vaccinare și consiliere personalizată, în [...] mai multe »
Restaurantul Spartan din Lotus Retail Park, o nouă viziune culinară cu specific grecesc
Prezent în Oradea din luna decembrie a anului trecut, Restaurantul Spartan ii invită pe amatorii preparatelor de tip [...] mai multe »
105 elevi în Şcoala de Vară a ARDT
Asociaţia de Responsabilizare şi Dezvoltare a Tineretului (ARDT) a ajuns la cea de a şasea ediţie a proiectului [...] mai multe »
A debutat la echipa de seniori a lui Spal
Fotbalistul orădean Ricardo Farcaș a debutat la echipa de seniori a clubului italian SPAL Ferrrara, într-un meci [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou