Reactualizat la:

Cum sa-ti depasesti timiditatea prin terapie pe internet

Cum sa-ti depasesti timiditatea prin terapie pe internet
Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie  din cadrul Universității Babeş-Bolyai, prin Clinica Universitară de Psihologie „Babeş-Bolyai–PsyTech”, împreună cu Departamentul de Ştiinţe Comportamentale (Linkoping University, Suedia) au iniţiat un program de intervenţie pe internet pentru reducerea timidităţii (iSOFIE).  

Rectifica

Proiectul va fi lansat în data de 23 Aprilie 2012 şi se adresează persoanelor timide, care trăiesc stări de anxietate când trebuie să vorbească în public sau când ajung să fie în centrul atenţiei altora. Persoanele incluse în studiu vor avea acces gratuit la acest program şi vor beneficia timp de 9 săptămâni de asistenţă psihologică acordată online.

 

Terapia cognitiv comportamentală a fobiei sociale în mediul virtual

Programul iSOFIE este compus dintr-un protocol de evaluare şi un protocol de intervenţie. Participanţii vor avea ocazia de a- şi înţelege mai bine condiţia, de a identifica şi restructura gândurile negative şi de a implementa exerciţii practice care s-au dovedit eficiente în reducerea manifestărilor anxioase. Cele nouă module care vor fi prezentate online au fost elaborate pe baza principiilor Terapiei Cognitiv-Comportamentale (TCC). Studii similare efectuate în Suedia şi Elveţia au demonstrat eficacitatea acestor intervenţii.

 

Cui se adresează Programul iSOFIE?

Persoanele care pot beneficia maximal de acest program de intervenţie sunt cele care: • sunt timide şi inhibate în situaţii sociale; • se tem să vorbească în public; • evită situaţiile sociale sau le îndură cu anxietate şi îngrijorare intensă; • simt că timiditatea le afectează negativ performanţele la locul de muncă, la facultate, în relaţiile de familie, în timpul liber sau în viaţa socială; • în prezent nu beneficiază de niciun tratament psihologic pentru anxietatea socială; • nu suferă de tulburări psihice majore (ex. tulburări psihotice, depresie majoră, nu au idei suicidare etc.); • au peste 18 ani şi au acces la un calculator conectat la Internet.

 

Ce au de făcut participanţii?

Persoanele care doresc să beneficieze de Programul iSOFIE pot să se înscrie accesând pagina de web a proiectului https://www.iterapi.se/sites/isofie secţiunea Înregistrare. Odată înregistraţi, participanţii vor fi direcţionaţi către chestionarele de screening care necesită aproximativ 1,5 ore pentru a fi completate. Persoanele incluse în studiu vor avea acces gratuit la cele 9 module de intervenţie (ex., câte un modul pe săptămână) şi vor fi rugate să completeze, săptămânal, un scurt chestionar. La sfârşitul programului şi la şase luni după încheierea acestuia toţi participanţii vor fi solicitaţi să răspundă din nou la chestionarele de evaluare. Participanţii pot cere informaţii suplimentare înainte de înrolarea în studiu şi se pot retrage din studiu oricând doresc; pentru a avea efecte pozitive maxime este însă indicat să fie parcurs tot programul. Numărul participanţilor este limitat. De aceea încurajăm înscrierea cât mai rapidă în program.

Informaţii suplimentare despre Programul iSOFIE şi despre modalitatea de înscriere pot fi găsite pe pagina de web a proiectului (https://www.iterapi.se/sites/isofie )

Persoana de contact: Bogdan Tudor Tulbure, PhD., Director program, Tel: 0745 753061 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou