Reactualizat la:

Jose Peseiro, antrenor Sporting Braga: Nu cred ca CFR ne mai poate surprinde cu ceva

Jose Peseiro Jose Peseiro
Jose Peseiro, antrenorul echipei Sporting Braga, a declarat luni la Cluj-Napoca că există şanse reale ca echipa pe care o antrenează să se impună mâine seară pe teren, precizând că CFR Cluj nu îl mai poate surprinde cu nimic.

Rectifica

“Eu zic că dacă vom pune în aplicare jocul pe care îl ştim, avem şanse foarte mari să ne impunem. Trebuie să practicăm acelaşi joc serios, să pregătim bine atacul şi să avem cât mai mult mingea. Sper că am învăţat din greşelile din meciurile cu Manchester United. Ne-am învăţat bine lecţia şi nu cred că CFR ne mai poate surprinde cu ceva, cum au făcut-o la Braga”, a declarat Jose Peseiro. Întrebat în ce măsură poate fi avantajată campioana României de faptul că are pe bancă un tehnician portughez, Peseiro a precizat: “Ei bine, asta am să vă pot spune după jocul direct”.

“Chiar nu am venit aici ca să-mi iau vreo o revanşă faţă de fotbalul românesc. Nu aş avea de ce. A fost un moment din cariera mea şi am învăţat foarte multe lucruri bune. Acum, eu am doar orgoliul de a fi antrenorul Bragăi şi vreau să câştig neapărat. O victorie ne-ar apropia de calificare, iar acesta e scopul nostru”, a mai afirmat Peseiro.

“Pentru noi este foarte important să eliminăm erorile pe care le-am făcut în tur, acasă. Suntem mai pregătiţi mental. Noi ştim foarte bine că cei din Cluj au jucători foarte rapizi pe contraatac şi că sunt redutabili, dar avem şi noi argumentele noastre”, a declarat, la rândul lui, fundaşul brazilian Ismaily Gonçalves dos Santos, prezent şi el la conferinţa de presă.

Meciul dintre CFR Cluj şi Braga este programat, marţi, de la ora 21.45, în Grupa H a Ligii Campionilor.

CFR Cluj – Manchester United in imagini!



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CLON CFR Cluj
Modou Sougou a plecat de la CFR Cluj. Senegalezul a semnat cu Olympique Marseille
Mijlocaşul senegalez al echipei CFR Cluj, Modou Sougou, a semnat, joi, un contract pe trei ani şi jumătate cu echipa [...] mai multe »
CFR Cluj a invins FC Lucerna, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, miercuri, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa elveţiană FC Lucerna, într-un meci amical [...] mai multe »
CFR Cluj – Ferencvaros, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ferencvaros, în primul meci amical din [...] mai multe »
CFR Cluj, cea mai buna echipa din Romania in clasamentul pe 2012
Echipa CFR Cluj a urcat 11 poziţii şi ocupă locul 31, cu 190 de puncte, în clasamentul pe anul 2012 al [...] mai multe »
CFR Cluj, sapte meciuri de pregatire in Spania
Echipa CFR Cluj se va reuni în 10 ianuarie, direct în Spania, la Marbella, unde va efectua un cantonament de o [...] mai multe »
Viorel Nicoara, imprumutat de la CFR Cluj la Pandurii Targu Jiu
Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a finalizat documentele pentru [...] mai multe »
Rafael Bastos a fost transferat la arabii de la Al Nassr
Clubul CFR 1907 Cluj şi Al Nassr SC au ajuns la un acord în privinţa transferului definitiv al jucătorului [...] mai multe »
Bjelanovici: Inter este favorita, dar suntem fericiti ca vom intalni o echipa mare
Atacantul croat al echipei CFR Cluj, Sasa Bjelanovici, a precizat, joi, după tragerea la sorţi a 16-imilor de [...] mai multe »
Arpad Paszkany: Sunt convins ca vom face o performanta si cu Inter
Finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, joi, că este convins că în meciurile cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou