Reactualizat la:

Cuba vrea să elimine indemnizaţiile de şomaj, pentru a relansa economia

Cuba vrea să elimine indemnizaţiile de şomaj, pentru a relansa economia
Cuba, una dintre puţinele ţări conduse în totalitate de Partidul Comunist, vrea să elimineindemnizaţiile oferite şomerilor, în cadrul unei serii de măsuri pentru relansarea economiei, aflată în pragul prăbuşirii, relatează AFP.

Rectifica

Cuvântul de ordine de mai multe luni în Cuba este economisirea şi creşterea productivităţii, statul traversând cea mai gravă criză economică după căderea URSS-ului, în 1991.

Aflat la putere după retragerea fratelui său, Fidel, în 2006, Raul Castro a promis să “apere şi să perfecţioneze socialismul”, anunţând în urmă cu puţin peste un an sfârşitul “subvenţiilor excesive” pentru 11,2 milioane de cubanezi, fără a preciza care sau în ce termen.

Săptămânalul Trabajadores, care citează secretarul general al Centralei Muncitorilor din Cuba (CTC), Salvador Valdes, a avertizat că muncitorii disponibilizaţi nu vor mai primi indemnizaţii, ci vor trebui să accepte să se orienteze spre sectoare unde nu există locuri de muncă.

Presa cubaneză nu a precizat când ar putea intra în vigoare această măsură, care nu a fost definită foarte clar deocamdată.

Şomeriicubanezi primesc până la 60% din salariu până când îşi găsesc un alt loc de muncă, în general de acelaşi tip.

Oficial, rata şomajului a fost de 1,7% în 2009, adică una dintre cele mai mici din lume. Dar această rată ar fi, de fapt de peste 25%, potrivit cifrelor economiştilor disidenţi.

Peste 22.000 de salariaţi din sectorul medical sunt inutili, potrivit presei, care scrie şi că pe şantiere se află, uneori, mai mulţi paznici decât muncitori.

“Paternalismul” statului şi “gratuităţile nemeritate”, ce alimentează adesea piaţa neagră, potrivit lui Castro, sunt criticate deja, în special în presă.

“Cubanezii s-au obişnuit să primească totul gratuit de la stat, dar acest lucru nu mai este posibil din punct de vedere financiar. Însă trebuie schimbate lucrurile blând, trebuie pregătiţi oamenii, pentru că acest lucru implică şi o schimbare a mentalităţii”, a explicat un oficial cubanez, sub acoperirea anonimatului.

Pentru a pune capăt furtului de alimente, cantinele de stat gratuite au început să dispară în octombrie, în schimbul unei creşteri uşoare a salariilor funcţionarilor. Iar cartelele pentru raţii – deja reduse – ar putea dispărea.

“Condiţiile socio-economice nu se schimbă prin discursuri şi decrete”, a avertizat preotul şi economistul cubanez Boris Moreno.

În revista Bisericii catolice cubaneze, acest analist avertizează în legătură cu o prăbuşire a economiei controlate în proporţia de 90% de către un stat care continuă, potrivit lui, să facă “să prevaleze ideologia în faţa raţionalităţii economice”.

Aflată sub embargou american de 48 de ani, insula comunistă a fost afectată de criza mondială, care a dus la o scădere a veniturilor din turism şi din nichel, precum şi de trei uragane devastatoare în 2008.

Refuzând să se atingă de sistemul sanitar şi de învăţământul gratuit, statul cubanez îşi reduce importurile.

Pentru a favoriza productivitatea, autorităţile au desfiinţat plafonul de salarii (20 de dolari pe lună în medie) şi au permis împărţirea terenurilor statului unor fermieri privaţi.

Ajutorul Venezuelei, stat aliat, este în continuare vital, dar această ţară bogată în petrol se confruntă în prezent cu o criză economică, care obligă Cuba să se reformeze, potrivit diplomatului occidental.

 

Sursa NewsIn



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Atac cu cutitul in strada, in Finlanda: doi morti si sase raniti
Incident grav în centrul orașului finlandez Turku, vineri. Două persoane au murit, iar alte șase au fost rănite [...] mai multe »
Cea mai bine plătită actriţă din lume
Emma Stone, care a câștigat la începutul acestui an primul ei premiu Oscar din carieră, a detronat-o pe Jennifer [...] mai multe »
Atac terorist la Barcelona: o furgoneta a intrat intr-un grup de pietoni
Alertă teroristă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de pietoni care circula pe artera La Rambla. Cel [...] mai multe »
Un pui de delfin a murit din cauza selfie-urilor făcute de turişti
Un pui de delfin a murit pe plaja Mojacar din sud-estul Spaniei, după ce turiștii s-au jucat cu el în apropiere de [...] mai multe »
Facebook schimbă designul la News Feed și la pozele de profil
Facebook îmbunătățește designul la News Feed pe platformele pentru mobil, dar și pentru web browser.  mai multe »
Cea mai de succes femeie de afaceri din lume
Sara Blakely a riscat toţi banii familiei pentru a începe o afacere de care prietenii au râs la început, iar acum [...] mai multe »
Zeci de morti si raniti la un festival religios din Madeira
Tragedie la un festival religios din Portugalia. Zeci de persoane au decedat după ce un copac a căzut peste acestea [...] mai multe »
Arestati dupa ce au piratat un episod din Game of Thrones
Patru persoane suspectate că ar fi difuzat un episod nelansat din serialul "Game of Thrones" au fost arestate de [...] mai multe »
Bancomat furat cu excavatorul în toiul nopții
Câţiva hoţi din Marea Britanie au dat o lovitură greu de egalat. Ei au furat un bancomat cu ajutorul unui excavator. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou