Reactualizat la:

Cristi Dulca a revenit la U Cluj!

Cristi Dulca şi-a pozat fiul Cristi Dulca şi-a pozat fiul
Cristi Dulca a acceptat propunerea de a reveni pe banca Universității Cluj, după două zile de negocieri.

Rectifica

Cristi Dulca şi-a pozat fiulAnamaria Prodan i-a propus un contract pe un an de zile, iar înțelegerea a fost semnată astăzi, 26 iulie, la sediul Clubului. 

“Gata, am semnat! Am decis că e mai bine aşa, nu doar pentru mine, ci şi pentru echipă, care a început greu campionatul, cu acel 6-2, iar acum fiind şi jucători noi şi neîncredere în lot, nu e deloc uşor. De fapt, eu tot la greu am venit la U, dar sincer, nu aş putea refuza niciodată Universitatea. Începusem un proiect la Şelimbăr, în liga a treia, dar oamenii de acolo m-au înţeles şi le mulţumesc. Vin la echipă într-un moment greu, în care alţii au refuzat s-o facă, avem nevoie de linişte, de răbdare, dar şi de rezultate. Aseară m-a sunat doamna Prodan, am vorbit cîteva ore, iar acum am încheiat negocierile şi de mîine încep treaba. Voi conduce echipa la meciul cu Gloria”, a declarat Dulca, pentru Mediafax.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Universitatea Cluj
Florin Vulturar: Suntem dispusi sa preluam U Cluj, dar nu putem astepta la nesfarsit
Clubul de fotbal Universitatea Cluj, care se confruntă cu probleme financiare, ar putea fi preluată de un nou [...] mai multe »
Boc il ameninta pe Walter: daca nu cedeaza amiabil marca si palmaresul il dau in judecata
Emil Boc l-a ameninţat pe Florian Walter că îl va da în judecată, dacă, până la finalul anului 2013, acesta [...] mai multe »
Lotul Universitatii Cluj s-a reunit. Echipa are cinci juniori, unii in varsta de 17 ani
Universitatea Cluj a susţinut luni primul antrenament din 2013 la care au participat 23 de jucători, printre care [...] mai multe »
Marginean: Fara insolventa, U Cluj va ajunge in situatia cluburilor Poli Timisoara si U Craiova
Acţionarul majoritar al FC Universitatea Cluj, Ioan Mărginean, susţine într-o scrisoare deschisă publicată pe [...] mai multe »
Boc: Exista investitori dispusi sa preia clubul de fotbal “U” Cluj, care asteapta lamurirea situatiei
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, susţine că există mai mulţi investitori dispuşi să preia clubul [...] mai multe »
Cererea de intrare a clubului de fotbal Universitatea Cluj in insolventa a fost respinsa
Judecătorii Tribunalului Comercial Cluj au respins, luni seara, solicitarea administratorului Ioan Mărginean, [...] mai multe »
Conducerea Universitatii Cluj a solicitat intrarea clubului in insolventa
Tribunalul Cluj Comercial a înregistrat, la 3 ianuarie, dosarul înaintat de clubul condus de Ioan Mărginean [...] mai multe »
Fostul jucator al U Cluj, Sebastian Cojocnean, audiat de DIICOT Cluj
După Claudiu Niculescu, un alt fost jucător al Universităţii Cluj, Sebastian Cojocnean, a dat explicaţii la DIICOT [...] mai multe »
Universitatea Cluj ar putea intra in insolventa
Ioan Mărginean, acţionarul majoritar al Universităţii Cluj a anunţat luni că încearcă să găsească un [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou