Reactualizat la:

Cristescu la declaraţiile lui Sebastian Ghiţă: „Îi vom răspunde pe teren!”

Cristescu la declaraţiile lui Sebastian Ghiţă: „Îi vom răspunde pe teren!”
Cluj-Napoca. Mircea Cristescu, preşedintele executiv al “U”Mobitelco, a răspuns acuzaţiilor dure făcute de finanţatorul de la CSU Ploieşti, Sebastian Ghiţă, care a acuzat Clujul de jocuri de culise.

Rectifica

<RTE>„Din păcate unii îşi doresc să facă din baschet box şi dacă nu este băgat în seamă încearcă să se bage singur. Declaraţiile pe care le face sunt provocatoare, dar noi încercăm să îi răspundem pe teren. Este o declaraţie tactică prin care încearcă să-şi câştige sala din Sibiu, unde se desfăşoară Final Four-ul. Atât Clujul, cât şi Mircea Critescu, toată viaţa de până acum au jucat-o pe teren. Nu am urlat niciodată la arbitri şi nu am strigat cât am băgat în baschet, la fel cum a făcut-o domnul Ghiţă. De asemenea, domnul Ghiţă a spus că Asesoftul va fi în finală, eu nu pot băga mâna în foc că Mobitelco va ajunge acolo. Dacă vom juca cum am făcut-o în ultimele meciuri, s-ar putea să ieşim din primul tur. Ultima etapă va fi una de foc.”, a explicat Mircea Cristescu.     
    
    
Ghiţă a ieşit la atac    
    
Sebastian Ghiţă a făcut o declaraţie la finalul partidei cu Sibiul prin care s-ar fi vrut demascarea „cooperativei „U” Cluj”. “Cooperativa din Cluj, condusă şi susţinută de un personaj căruia nu-i mai dau numele, face orice pentru a da titlul lui “U”. Foarte mulţi oameni din Sibiu au venit după meci să-mi atragă atenţia asupra aranjamentelor în favoarea lui Mobitelco. Astfel, aceştia acuzau non-combatul Clujului la Timişoara cu scopul de a elimina Sibiul de pe locul al patrulea.    
Nu ştiu câte lucruri bune sau rele a făcut Asesoftul în cei 10 ani de baschet, însă niciodată Ploieştiul nu a vândut meciuri. Niciodată nu am păcălit acest sport ci am încercat întotdeauna să câştigăm, fie că ne convenea, fie că nu. Cooperativa Biroului Federal clujean trebuie să fie oprită de Carmen Tocală până nu e prea târziu. Cu arbitri sau fără arbitri, meciurile s-au jucat pe teren, niciodată în culise. Astăzi am avut un arbitraj potrivnic, aşa cum s-a întâmplat în intregul campionat. Oamenii din Sibiu sunt fantastici iar iubirea lor nu trebuie ucisă în birourile cooperativei”, este declaraţia lui Sebastian Ghiţă. </RTE>  



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Sport Local
Gaz Metan Medias si U-Mobitelco Cluj, in semifinalele Cupei Romaniei
CS Gaz Metan Mediaş şi U-Mobitelco BT Cluj-Napoca s-au calificat în semifinalele Cupei României la baschet masculin, [...] mai multe »
Adio, Liga Campionilor! “U” Jolidon Cluj a pierdut si meciul patru
Cluj-Napoca. Vicecampioana României la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă, duminică, în [...] mai multe »
Elevii clujeni au obtinut rezultate notabile la Campionatul Mondial de Karate de la Novi Sad
Novi Sad. Consiliul Judeţean Cluj a găzduit astăzi, 30 octombrie 2012, ceremonia de premiere a celor 13 elevi [...] mai multe »
Meci nebun la Cluj: U Mobitelco – CSU Asesoft, 96-103!
Cluj-Napoca. U Mobitelco si CSU Asesoft au oferit un meci nebun la Cluj-Napoca, clujenii cedand in final cu 96-103 [...] mai multe »
O caciula prea mare? U Jolidon a inregistrat al treilea esec in Liga Campionilor
Cluj-Napoca. Vicecampioana la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de [...] mai multe »
Meciuri demonstrative de frisbee in Parcul Iuliu Hatieganu
Cluj-Napoca. Sâmbătă, 27 octombrie 2012, începând cu ora 10, ai ocazia să urmăreşti meciuri demonstrative [...] mai multe »
Primii romani care au traversat inot stramtoarea Gibraltar sunt doi clujeni de la Clubul Orca
Cluj-Napoca. E bucurie mare in clubul de inot Orca Swimming Club, deoarece doi colegi au traversat inot zilele [...] mai multe »
U Jolidon nu a putut rezista in fata campioanei Ungariei, Gyor ETO, scor 25-30
Cluj-Napoca. Vicecampioana la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de [...] mai multe »
Covaciu: Nu stim inca ce inseamna Liga Campionilor, abia mirosim acest nivel
Cluj-Napoca. Antrenorul echipei de handbal feminin "U" Jolidon Cluj, Gheorghe Covaciu, a declarat, joi, într-o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou