Reactualizat la:

Creşterea cantităţii de deşeuri electrocasnice va duce la probleme sanitare şi de mediu grave – ONU

Creşterea cantităţii de deşeuri electrocasnice va duce la probleme sanitare şi de mediu grave – ONU
Creşterea cantităţii de deşeuri electrocasnice (calculatoare, telefoane mobile, etc.) va provoca problema sanitare şi de mediu grave în ţările în curs de dezvoltare, dacă nu vor fi luate repede măsuri pentru reciclarea lor, a avertizat luni ONU, citat de AFP.

Rectifica

“Vânzările de produse electronice în ţări precum China şi India şi pe continentele african şi sud-american vor creşte mult în următorii 10 ani”, potrivit unui raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUE), înainte de o reuniune organizată săptămâna aceasta la Bali.

“Dacă nu este lansată nicio politică pentru colectarea şi reciclarea acestor echipamente, numeroase ţări vor avea munţi de deşeuri electronice periculoase, cu repercusiuni grave pentru mediu şi pentru sănătatea publică”, se subliniază în document.

Cantitatea de deşeuri electronice provenind numai din calculatoarele aruncate va creşte cu 500% faţă de 2007 în India şi cu între 200% şi 400% în Africa de Sud sau în China. Creşterea va fi considerabilă şi pentru telefoane mobile, televizoare, frigidere.

Numai China produce deja 2,3 milioane de tone de DEEE (deşeuri provenind din echipamentele electrice şi electronice) pe an, fiind devansată numai de Statele Unite (trei milioane). O mare dintre acestea nu este tratată corespunzător, fiind incinerată, potrivit PNUE.

Raportul, care studiază 11 ţări reprezentantive, este dat publicităţii în condiţiile în care experţii Convenţiei de la Basel privind deşeurile periculoase se reunesc luni şi marţi la Bali, înainte de o adunare generală a PNUE.

Pentru Achim Steiner, director al PNUE, “China nu este singura care se confruntă cu această provocare imensă”, ce vizează şi “India, Brazilia, Mexic şi alte ţări”, precum Senegalul, una dintre ţările africare tratate în raport.

El afirmă că trebuie implementate urgent metode de reciclare, care “oferă potenţialul de a genera locuri de muncă, de a reduce emisiile de gaz cu efect de seră şi recuperarea unor cantităţi importante de metale, precum argint, aur, paladiu, cupru sau indiu”.

Echipamentele electronice actuale au până la 60 de componente. Telefoanele mobile şi laptopurile consumă 3% din aurul şi argintul exploatate anual, 13% din paladiu şi 15% din cobalt.

Sursa: NewsIn



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
A murit actorul american Jerry Lewis
Unul din cele mai apreciate personaje din divertismentul american s-a stins din viață la venerabila vârstă de 91 de ani. mai multe »
Incident in Franta: O masina a intrat in doua statii de autobuz, la Marsilia. O persoana a murit
O femeie și-a pierdut viața și mai multe persoane au fost rănite, luni, într-un incident petrecut în orașul [...] mai multe »
China se pregătește de inaugurarea celui mai luxos hotel din lume sub pământ
InterContinental Shimao Shanghai Wonderland este construit într-o carieră de piatră si va avea 370 de camere ce se [...] mai multe »
Atac cu cutitul in strada, in Finlanda: doi morti si sase raniti
Incident grav în centrul orașului finlandez Turku, vineri. Două persoane au murit, iar alte șase au fost rănite [...] mai multe »
Cea mai bine plătită actriţă din lume
Emma Stone, care a câștigat la începutul acestui an primul ei premiu Oscar din carieră, a detronat-o pe Jennifer [...] mai multe »
Atac terorist la Barcelona: o furgoneta a intrat intr-un grup de pietoni
Alertă teroristă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de pietoni care circula pe artera La Rambla. Cel [...] mai multe »
Un pui de delfin a murit din cauza selfie-urilor făcute de turişti
Un pui de delfin a murit pe plaja Mojacar din sud-estul Spaniei, după ce turiștii s-au jucat cu el în apropiere de [...] mai multe »
Facebook schimbă designul la News Feed și la pozele de profil
Facebook îmbunătățește designul la News Feed pe platformele pentru mobil, dar și pentru web browser.  mai multe »
Cea mai de succes femeie de afaceri din lume
Sara Blakely a riscat toţi banii familiei pentru a începe o afacere de care prietenii au râs la început, iar acum [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou