Reactualizat la:

Craiova vine cu gânduri de revanşă

Craiova vine cu gânduri de revanşă
Craiova. Antrenorul Universităţii Craiova, Eugen Neagoe, a declarat, joi, că jucătorii săi trebuie să treacă peste eliminarea din Cupă în faţa lui CFR Cluj, pe care o consideră nemeritată, şi le cere acestora să meargă cu încredere la Cluj pentru a obţine un rezultat favorabil.

Rectifica

“Plecăm la Cluj nu neapărat cu gânduri de revanşă. Este un joc de campionat, îl tratăm cu maximă seriozitate şi responsabilitate. E greu să trecem peste acea eliminare din Cupă, dar suntem nevoiţi. Vin mereu alte jocuri şi trebuie să te gândeşti la ele, chiar dacă nici eu, şi nici unii dintre băieţi nu am uitat ce s-a întâmplat, fiindcă noi considerăm că meritam să mergem mai departe. Nici nu mă interesează cum vom fi primiţi, important este să jucăm bine, iar în urma evoluţiei din teren să obţinem un rezultat bun”, a spus Neagoe. Neagoe a comentat şi absenţa din meciul de la Cluj a lui Traore şi Tony, ambii suspendaţi: “Mai sunt trei jocuri şi mi-aş dori să le câştigăm pe toate trei. Putem veni acasă cu cele trei puncte dacă repetăm prestaţiile bune de la Timişoara sau Urziceni. Traore şi Tony sunt fotbalişti valoroşi, însă la CFR Cluj contează mai puţin dacă lipsesc unul sau doi titulari, fiindcă are un lot atât numeric, cât şi valoric foarte bun”, a conchis antrenorul. Sursa: NewsIn.

Conducerea CCA a schimbat arbitrul de la CFR  Cluj– Universitatea Craiova



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CLON CFR Cluj
Modou Sougou a plecat de la CFR Cluj. Senegalezul a semnat cu Olympique Marseille
Mijlocaşul senegalez al echipei CFR Cluj, Modou Sougou, a semnat, joi, un contract pe trei ani şi jumătate cu echipa [...] mai multe »
CFR Cluj a invins FC Lucerna, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, miercuri, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa elveţiană FC Lucerna, într-un meci amical [...] mai multe »
CFR Cluj – Ferencvaros, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ferencvaros, în primul meci amical din [...] mai multe »
CFR Cluj, cea mai buna echipa din Romania in clasamentul pe 2012
Echipa CFR Cluj a urcat 11 poziţii şi ocupă locul 31, cu 190 de puncte, în clasamentul pe anul 2012 al [...] mai multe »
CFR Cluj, sapte meciuri de pregatire in Spania
Echipa CFR Cluj se va reuni în 10 ianuarie, direct în Spania, la Marbella, unde va efectua un cantonament de o [...] mai multe »
Viorel Nicoara, imprumutat de la CFR Cluj la Pandurii Targu Jiu
Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a finalizat documentele pentru [...] mai multe »
Rafael Bastos a fost transferat la arabii de la Al Nassr
Clubul CFR 1907 Cluj şi Al Nassr SC au ajuns la un acord în privinţa transferului definitiv al jucătorului [...] mai multe »
Bjelanovici: Inter este favorita, dar suntem fericiti ca vom intalni o echipa mare
Atacantul croat al echipei CFR Cluj, Sasa Bjelanovici, a precizat, joi, după tragerea la sorţi a 16-imilor de [...] mai multe »
Arpad Paszkany: Sunt convins ca vom face o performanta si cu Inter
Finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, joi, că este convins că în meciurile cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou