Reactualizat la:

Copiii saraci au participat la olimpiada “Pentru Viitor"

Copiii saraci au participat la olimpiada “Pentru Viitor"
Consiliul Judeţean Cluj, prin intermediul instituţiilor aflate în subordinea sa, a decis să sprijine demersul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale de organizare a Concursului naţional Olimpiada copiilor „Pentru Viitor”, parte a Anului european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale în România. Competiţia a avut loc sâmbătă, 25 septembrie, la Sala de spectacole a Studioului Radio Cluj.

Rectifica

Olimpiada copiilor „Pentru viitor” este un concurs de aptitudini, nu de cunoştinţe şcolare, care se desfăşoară pe mai multe etape, cuprinzând o fază regională şi una naţională. La Cluj Napoca, oraşul gazdă al regiunii Nord Vest, s-au întrecut aproximativ 40 de copii cu vârste cuprinse între 10 – 14 ani, selectati de Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului din fiecare judeţ. Aceşti copii sunt aflaţi într-o situaţie de risc de excluziune socială, provin din familii defavorizate dar care manifestă talente artistice individuale şi iniţiative personale deosebite. În acest fel sunt create premisele pentru ca aceştia să devină adulţi cu competenţe profesionale sporite care să îi ajute să depăşească situaţia de sărăcie cu care se confruntă familiile lor.

Astfel, câştigătorii fazei regionale Nord Vest au fost: Ban Mircea, Cluj, Blaga Vlad Daniel, Sălaj, Gaşpar Robert, Satu Mare, Potîrnac Ilenuca, Maramureş, Rostaş Mădălin, Bistriţa Năsăud, Varga Zoltan, Bihor.

Competiţia artistică se desfăşoară la nivel naţional în perioada 16 septembrie – 15 octombrie şi are drept scop reiterarea angajamentului ferm al Uniunii Europene şi statelor membre în ceea ce priveşte continuarea eforturilor de eradicare a sărăciei şi excluziunii sociale, precum şi realizarea unei ample campanii de sensibilizare a opiniei publice cu privire la fenomenul sărăciei şi a cauzelor care generează excluziunea socială.

Implicarea instituţiei noastre în organizarea cu succes a acestui eveniment s-a concretizat prin: identificarea unei săli special destinate desfăşurării în condiţii optime a competiţiei artistice, găsirea unei personalităţi locale cu notorietate şi recunoaştere naţională din domeniul artistic/cultural care să facă parte din juriu, facilitarea serviciilor de protecţie a participanţilor la acest eveniment prin asigurarea unei echipe operative formate din cinci agenţi de pază, precum şi sprijinul în vederea popularizării evenimentului în rândul mass-mediei clujene.

Instituţia Consiliului Judeţean Cluj s-a implicat şi în cursul anului trecut în sprijinirea desfăşurării unor competiţii artistice de acest gen. Un exemplu în acest sens îl constituie facilitarea organizării unui concurs de identificare a 20 de tinere talente, cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, din rândul unor familii defavorizate de etnie romă din judeţul Cluj. În urma acestuia au fost selectate trei persoane cărora li s-a oferit oportunitatea să-şi demonstreze  aptitudinile artistice. De asemenea, au fost realizate materiale audio şi video care s-au comercializat, cu banii încasaţi din vânzări fiind finanţate proiecte pentru susţinerea acestor copii şi promovarea talentului acestora.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou