Reactualizat la:

Consiliul Județean cere ajutorul Ministerului Culturii în cazul Muzeului de Istorie a Transilvaniei

Consiliul Județean cere ajutorul Ministerului Culturii în cazul Muzeului de Istorie a Transilvaniei
Cluj-Napoca. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei nu își poate primi vizitatorii de aproape doi ani, iar expoziţiile de bază ale acestei instituţii sunt închise, Consiliul Județean Cluj trimițând Ministerului Culturii și Patrimoniului Național o adresă prin care solicită deblocarea situaţiei înregistrate.

Rectifica

Totul se datorează unor lucrări care s-au lungit foarte mult, activitățile speficice desfășurate în muzeu neputându-se desfășura. “Situaţia în care se află această instituţie de cultură reprezentativă pentru această zonă a Transilvaniei este pe de o parte regretabilă, pe de alta impardonabilă. Se privează atât publicul clujean, elevii, studenţii, cât şi cei care ne vizitează, de accesul la o instituţie emblematică pentru comunitatea noastră. Ştiu că problemele care fac ca această situaţie să se cronicizeze sunt relative confuze, motiv pentru care am solicitat ministerului tutelar să întreprindă în regim de urgenţă toate demersuruile necesare clarificării şi rezolvării problemelor cu care se confruntă această instituţie. Până la urmă, muzeul şi patrimoniul acestuia sunt ale clujenilor şi ale celor interesaţi de istoria Transilvaniei, nu al unor conjuncturi sau interese de moment”, consideră preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

            Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei este continuatorul celei dintâi asociaţii muzeale din Transilvania, Asociaţia Muzeului Ardelean, înfiinţată în anul 1859. În anul 1994 este clasificat de către Ministerul Culturii şi Cultelor ca muzeu de importanţă naţională, în colecţiile acestei instituţii aflându-se peste 400.000 de obiecte de patrimoniu, de o valoare inestimabilă. Din anul 2009 Muzeul este închis publicului, fiind în proces de reamenajare şi reparaţii. În ultima perioadă au fost semnalate public date referitoare la nereguli înregistrate în atribuirea şi derularea lucrărilor, toate acestea fiind grefate pe o instabilitate la nivelul managementului acestei instituţii, directorii fiind succesiv demişi sau repuşi în funcţie, urmare a unor decizii ale instanţelor de judecată.

R.I.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou