Reactualizat la:

Conferinta internationala sustina de Baronul Bernard Snoy

Conferinta cu subiectul imbatranirii si al consecintelor acestui proces, peste tot in lume Conferinta cu subiectul imbatranirii si al consecintelor acestui proces, peste tot in lume
Centrul Altiero Spinelli, Facultatea de Istorie si Filosofie, Universitatea Babeş-Bolyai organizează Conferinţa Internaţională „EU’s response to the economic and financial crisis” susţinută de Baronul Bernard Snoy, profesor la Institutul de Studii Europene, Universitatea Catolică din Louvain, Belgia. 

Rectifica

Conferinta cu subiectul imbatranirii si al consecintelor acestui proces, peste tot in lumeAnterior acestei poziţii, Prof. Bernard Snoy a deţinut mai multe funcţii, respectiv: Iulie 2005 – 0ctombrie 2008: Coordonatorul Activităților Economice şi de Mediu din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Viena; Iulie 2002 – Iunie 2005: Director, Working Table II (Reconstrucţie Economică, Dezvoltare şi Cooperare) în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Bruxelles; 1994 – 2002: Membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Londra, reprezentând Belgia, Luxemburg și Slovenia.
        
Evenimentul cuprinde două întâlniri:
–       Prima parte va avea loc joi, 29 martie 2012, SALA 310, str. M. Kogalniceanu, nr. 1, orele 17.00-19.00. În deschidere va lua cuvântul Dl. Sorin Sterie, Senior Advisor şi Expert Politica de Cooperare în Domeniul Securităţii, Apărării, Justiție și Afaceri Interne, în cadrul Consiliului Regional de Cooperare pentru Europa de Sud-Est .
Conferinţa se adresează cadrelor didactice, studenţilor de la nivel masterat şi doctorat.

–       Partea a-II-a va avea loc vineri, 30 martie 2012, AULA MAGNA, str. M. Kogalniceanu, nr. 1, orele 12.00-14.00. În deschidere vor lua cuvântul Rectorul Universitatii Babeş-Bolyai – Acad. Prof. Dr. Ioan Aurel Pop şi Prof. Dr. Adrian Liviu Ivan. Conferinţa se adresează cadrelor didactice, studenţilor de la nivel licenţă, masterat şi doctorat.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou