Reactualizat la:

Conducerea Liceului Tehnologic “George Barițiu”, destituită

Conducerea Liceului Tehnologic “George Barițiu”, destituită
Scris de Crina Dobocan - Inspectoratul Școlar Județean Bihor a decis destituirea din funcție a directorului Liceului Tehnologic “George Barițiu” – Tiberiu Sâncelean, și a adjunctului unității de învățământ.

Rectifica


Decizia a fost luată în această seară, în ședința Consiliului de Administrație a IȘJ Bihor.

,,În urma verificărilor efectuate la Liceul Tehnologic Special nr. 1 de către echipe de inspectori școlari, în perioada 15.10-5.11.2018 și în 7.11.2018, Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Bihor a hotărât încetarea contractelor de management ale conducerii unității de învățământ”, a transmis Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al IȘJ Bihor.

Potrivit acestuia, decizia s-a luat în urma unei evaluări manageriale și administrative realizate la nivelul conducerii unității de învățământ.

“Referitor la informațiile vehiculate în spațiul public privind eventualele forme de abuz asupra elevilor din această unitate de învățământ, precizăm că există anchete în desfășurare coordonate de organele abilitate”, precizează Claudiu Damian.

Senatorul USR Vlad Alexandrescu a acuzat Jandarmeria că aplică electroșocuri copiilor cu probleme psihice.Într-o postare pe pagina sa de Facebook, senatorul USR Vlad Alexandrescu acuză Jandarmeria Bihor că ar fi aplicat electroșocuri copiilor cu probleme psihice de la Liceul „George Barițiu” din Ora...



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Toate școlile vor fi închise vineri din cauza înmulțirii cazurilor de gripă
Ministerul Sănătății a informat că din cauza numărului tot mai mare de infecții respiratori cursurile școlare [...] mai multe »
Transportat la spital după ce a fost lovit de o mașină în timp ce traversa neregulamentar
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost accidentat marți, 22 ianuarie, în jurul orei 18:47 în timp ce traversa o [...] mai multe »
Şomajul în scădere în judeţul Bihor
Angajatorii nu se bazează pe şomerii de lungă durată, ei caută oameni cu potenţial şi cu atitudine. mai multe »
Primul deces cauzat de gripă în județul Bihor în acest sezon
Un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din Oradea, diagnosticat cu virusul gripal AH1N1, a murit în noaptea de marţi [...] mai multe »
Incendiu într-un canal din interiorul unui punct termic dezafectat! O femeie a fost salvată
O persoană fără adăpost a fost salvată, marți seara, după ce într-un mic punct termic dezafectat, de pe strada [...] mai multe »
Doi bărbați din Yemen prinși în timp ce încercau să treaca vama ilegal
Polițiștii de frontieră bihoreni au suprins doi cetățeni din Yemen, care încercau să traverseze ilegal frontiera [...] mai multe »
IMM-urile se tem de efectele creşterii salariului minim
Reprezentanţii IMM-urilor propun introducerea impozitului zero pentru veniturile din salariului minim. mai multe »
Peste 10.000 de pachete cu țigări confiscate de la un salontan
Peste 208.000 de țigarete nemarcate legal au fost confiscate, luni seara, de polițiștii bihoreni de la un salontan [...] mai multe »
Solidaritate pentru semeni la „Horea”
Elevii şi cadrele didactice ale Liceului Tehnologic „Horea” din Marghita, sub îndrumarea directorului acestui [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou