Reactualizat la:

Conducerea doreşte o echipă „precum o piatră”

Conducerea doreşte o echipă „precum o piatră”
Cluj-Napoca. Preşedintele Mircea Cristescu a sintetizat foarte bine ceea ce se doreşte de la echipă în acest sezon: „Anul acesta ne-am gândit să consolidăm o echipă precum o piatră care să nu poată fi spartă la final”

Rectifica

Campionatul acesta este îngreunat şi de criza financiară care este prezentă în toate domeniile. „Faţă de sezoanele trecute a mai apărut şi criza economică. Construirea echipei noastre a fost făcută în funcţie de caracterul celor care au fost selectaţi. Avem şi valori individuale, deşi forţa grupului este cea care contează. Unul dintre meritele lui Ţenter este că l-a făcut pe Lawrence să joace epentru echipă, comparativ de jocul de one man show pe care îl avea la Argeş. Acesra este numai un singur exemplu menit să arate meritele lui Marcel la echipă. Aştept să câştigăm acest prim meci de acasă, iar lucrul acesta se va întâmpla numai dacă vom fi disciplinaţi. Este nevoie de acest lucru inclusiv la nivelul antrenorilor care vor fi sancţionaţi cu câte 1000 de euro pentru manifestări nefireşti”, a precizat Mircea Cristescu.

 

Citeşte şi:

Campionatul începe acasă pentru "U"Mobitelco

Campionatul începe acasă pentru “U”Mobitelco

Cluj-Napoca. “U”Mobitelco începe sezonul acasă împotriva echipei Dinamo, miercuri de la ora 19.00.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Sport Local
Gaz Metan Medias si U-Mobitelco Cluj, in semifinalele Cupei Romaniei
CS Gaz Metan Mediaş şi U-Mobitelco BT Cluj-Napoca s-au calificat în semifinalele Cupei României la baschet masculin, [...] mai multe »
Adio, Liga Campionilor! “U” Jolidon Cluj a pierdut si meciul patru
Cluj-Napoca. Vicecampioana României la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă, duminică, în [...] mai multe »
Elevii clujeni au obtinut rezultate notabile la Campionatul Mondial de Karate de la Novi Sad
Novi Sad. Consiliul Judeţean Cluj a găzduit astăzi, 30 octombrie 2012, ceremonia de premiere a celor 13 elevi [...] mai multe »
Meci nebun la Cluj: U Mobitelco – CSU Asesoft, 96-103!
Cluj-Napoca. U Mobitelco si CSU Asesoft au oferit un meci nebun la Cluj-Napoca, clujenii cedand in final cu 96-103 [...] mai multe »
O caciula prea mare? U Jolidon a inregistrat al treilea esec in Liga Campionilor
Cluj-Napoca. Vicecampioana la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de [...] mai multe »
Meciuri demonstrative de frisbee in Parcul Iuliu Hatieganu
Cluj-Napoca. Sâmbătă, 27 octombrie 2012, începând cu ora 10, ai ocazia să urmăreşti meciuri demonstrative [...] mai multe »
Primii romani care au traversat inot stramtoarea Gibraltar sunt doi clujeni de la Clubul Orca
Cluj-Napoca. E bucurie mare in clubul de inot Orca Swimming Club, deoarece doi colegi au traversat inot zilele [...] mai multe »
U Jolidon nu a putut rezista in fata campioanei Ungariei, Gyor ETO, scor 25-30
Cluj-Napoca. Vicecampioana la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de [...] mai multe »
Covaciu: Nu stim inca ce inseamna Liga Campionilor, abia mirosim acest nivel
Cluj-Napoca. Antrenorul echipei de handbal feminin "U" Jolidon Cluj, Gheorghe Covaciu, a declarat, joi, într-o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou