Reactualizat la:

Conceicao vrea încă doi jucători

Conceicao vrea încă doi jucători
Cluj-Napoca. Antonio Conceicao, tehnicianul CFR-ului, mai are nevoie de doar doi jucători pentru a definitiva lotul. Este vorba despre un fundaş şi un atacant.

Dacă în ceea ce priveşte postul de fundaş lucrurile sunt clare, portughezul dorind să acopere golul lăsat de Alvaro Pereira, în atac Conceicao pare că nu îi va da credit din nou lui Traore Lacina, tânărul atacant de la echipa a doua. Acesta mizează pe un vârf cu experienţă care să evolueze alături de Yssouf  Kone. „Deocamdată, nu pot să vă spun pe cine îmi doresc la CFR. În schimb, vă pot spune că avem nevoie neapărat de un fundaş stânga, plecarea lui Pereira lăsându-ne oarecum descoperiţi, şi de un vârf care să evolueze lângă Yssouf Kone. Aceste două transferuri trebuie făcute pentru a ne bate la titlu în sezonul următor. Eu cred că la mijloc nu am de ce să îmi fac griji, pentru că au venit Trică şi Emil Dică şi stăm destul de bine. Poate în centrul apărării ne-ar mai trebui un jucător, dar nu este ceva urgent. În rest, cred că avem o formaţie completă şi valoroasă”, a declarat Conceicao într-un interviu acordat pentru prosport.ro.

Rectifica

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CLON CFR Cluj
Modou Sougou a plecat de la CFR Cluj. Senegalezul a semnat cu Olympique Marseille
Mijlocaşul senegalez al echipei CFR Cluj, Modou Sougou, a semnat, joi, un contract pe trei ani şi jumătate cu echipa [...] mai multe »
CFR Cluj a invins FC Lucerna, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, miercuri, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa elveţiană FC Lucerna, într-un meci amical [...] mai multe »
CFR Cluj – Ferencvaros, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ferencvaros, în primul meci amical din [...] mai multe »
CFR Cluj, cea mai buna echipa din Romania in clasamentul pe 2012
Echipa CFR Cluj a urcat 11 poziţii şi ocupă locul 31, cu 190 de puncte, în clasamentul pe anul 2012 al [...] mai multe »
CFR Cluj, sapte meciuri de pregatire in Spania
Echipa CFR Cluj se va reuni în 10 ianuarie, direct în Spania, la Marbella, unde va efectua un cantonament de o [...] mai multe »
Viorel Nicoara, imprumutat de la CFR Cluj la Pandurii Targu Jiu
Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a finalizat documentele pentru [...] mai multe »
Rafael Bastos a fost transferat la arabii de la Al Nassr
Clubul CFR 1907 Cluj şi Al Nassr SC au ajuns la un acord în privinţa transferului definitiv al jucătorului [...] mai multe »
Bjelanovici: Inter este favorita, dar suntem fericiti ca vom intalni o echipa mare
Atacantul croat al echipei CFR Cluj, Sasa Bjelanovici, a precizat, joi, după tragerea la sorţi a 16-imilor de [...] mai multe »
Arpad Paszkany: Sunt convins ca vom face o performanta si cu Inter
Finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, joi, că este convins că în meciurile cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou