“Ne-am trezit fără apă sâmbătă, iar când am coborât am sesizat anunțul. Păi când l-au pus? Am ajuns acasă vineri în jurul orei 16.00 și nu era nimic. Mi s-ar părea normal ca în contextul unei asemenea sistări, ca timp, să fiu anunțat cu o zi înainte măcar, să știu să îmi depozitez apă de rezervă. Dar, mă rog, cei de la compania aceasta au dat dovadă de mult neprofesionalism și cu alte ocazii, veșnic cârpind ceva prin această zonă”, ne-a declarat un floreștean afectat de situația existentă. Iată mai jos anunțul celor de la Compania de Apă Someș.
Începând cu data de 28.01 (sambata) orele 08:00 până în data 29.01 (duminica) orele 13:00:
În vederea remedierii evenimentelor accidentale (avarii) la reţeaua de alimentare cu apă, care nu pot fi prevăzute, Compania de Apă SOMEŞ anunţă de regulă întreruperea furnizării serviciului în fiecare dimineaţă la posturile locale radio-Tv. În cazul avariilor de o urgenţă şi/sau amploare deosebite, pentru care este necesară o intervenţie neîntârziată pentru a evita efecte colaterale nedorite asupra sistemului sau bunurilor, este posibil ca anunţul să nu mai fie posibil. Lucrările programate se anunţă cu cel puţin 24 de ore înainte şi prin presă”