Reactualizat la:

Comisia Internationala de Demografie Istorica se reuneste, in premiera, la Cluj-Napoca

Comisia Internationala de Demografie Istorica se reuneste, in premiera, la Cluj-Napoca
Experţi din Austria, Germania, Cehia, Franţa, Olanda, Spania, Norvegia, Republica Moldova şi România se reunesc la Cluj-Napoca în comisia de demografie, între 8 şi 10 aprilie, pentru Conferinţa Internaţională cu tema „Populaţia din Europa Centrală în timpul primei tranziţii demografice”, organizată de Centrul de Studiere a Populaţiei (CSP) al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) şi de Centrul de Studii Transilvane din Cluj-Napoca al Academiei Române.

Rectifica

Astfel, 30 de specialişti vor susţine, în cadrul reuniunii comisie de demografie, comunicări despre modul în care au evoluat, în secolele XIX şi XX, principalii indicatori demografici, respectiv natalitatea, planificarea familială şi mortalitatea, care au produs modificări de amploare în ţările din Europa Centrală. Dezbaterile vor evidenţia cum a funcţionat mecanismul revoluţiei demografice şi care ar fi diferenţele, pe zone, din această parte a Europei.Printre participanţi sunt nume de referinţă în domeniu: Kees Mandemakers, preşedintele Comisiei Internaţionale de Demografie Istorică, Solvi Sogner, fost preşedinte al Comisiei Internaţionale de Demografie Istorică, Antoinette Fauve-Chamoux, fost secretar general al Comisiei Internaţionale de Demografie Istorică, Peter Teibenbacher, coordonatorul Grupului de experţi despre  Istoria Populaţiei din Europa Centrală etc.

Experţii vor explica şi cum s-a trecut de la familiile numeroase, cu mulţi copii, din sec. XIX, la familiile cu un copil sau doi de la sfârşitul secolului XX. Lucrările prezentate în conferinţa Comisiei de demografie vor pune în discuţie ce anume a determinat cuplul să treacă de la niveluri înalte ale fertilităţii la niveluri scăzute.

Premieră pentru Cluj
La Cluj-Napoca va avea loc, în premieră, cu prilejul conferinţei Comisiei de demografie, un alt eveniment important pentru demografia istorică românească: prima şedinţă, din acest an, a bordului Comisiei Internaţionale de Demografie Istorică, organism ce reuneşte sute de specialişti din lume dedicaţi istoriei populaţiei.Anul trecut, la Congresul Mondial de Istorie, care s-a desfăşurat la Amsterdam (Olanda),  ţara noastră a fost reprezentantă de mai mulţi istorici, inclusiv clujeni, iar prof. dr. Ioan Bolovan a fost ales vicepreşedinte al Comisiei Internaţionale de Demografie Istorică, cu un mandat de cinci ani. În urmă cu 40 de ani, regretatul academician clujean Ştefan Pascu a fost preşedintele acestei Comisii. Astfel, centrul universitar clujean şi România revin, prin cele două evenimente internaţionale menţionate, pe harta demografiei istorice mondiale.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou