Reactualizat la:

Comisia de urbanism a autorizat amplasarea de doua noi terase. Vezi unde

Comisia de urbanism a autorizat amplasarea de doua noi terase. Vezi unde
Membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism au aprobat în şedinţa de miercuri amenajarea a două noi terase în Cluj-Napoca, pe strada Universităţii numărul 1 şi pe strada Victor Babeş numărul 12 şi au respins amplasarea de terase sezoniere în Piaţa Muzeului şi pe strada I.M. Klein nr. 15.

Rectifica

 

Amplasarea de terasă sezonieră pe strada Victor Babeş nr. 12 a fost aprobată deoarece este vorba de vechiul amplasament, iar în ceea ce priveşte Klausenburg Cafe dacă terasa se vrea acoperită vor avea nevoie de avizul de la Comisia de Monumente.

“Dorim amplasarea unei terase sezoniere la Klausenburg Cafe, pe strada Universităţii numărul 1, prin scoaterea în exterior a patru măsuţe, cu câte trei locuri fiecare, acoperite cu o marchiză de pânză. Avem avizul de la Comisia de Monumente, iar suprafaţa ocupată din trotuar este de trei metri”, a explicat proiectantul.

În ceea ce priveşte celelate două proiecte respinse, respectiv amplasarea de terase sezoniere în Piaţa Muzeului şi pe strada I.M. Klein, primarul Sorin Apostu nu a permis din cauza traficului din zone şi le-a propus proprietarilor să aştepte ca zonele să devină pietonale sau să participe la licitaţia de mâine, când se vor scoate la licitaţie mai multe spaţii de terase din Cluj.

“Problema este de circulaţie auto, când am vrut să o închidem cei de acolo ne-au spus că este folosită intens. Noi am dori ca aceste terase să fie într-un trotuar clar marcat, într-o zonă pietonală sau semipietonală” a declarat Sorin Apostu.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou