Reactualizat la:

Clujul primeste primeste asistenta financiara pentru a accesa fonduri neramburabile!

Clujul primeste primeste asistenta financiara pentru a accesa fonduri neramburabile!
Luni, 12 martie 2012, la Bucureşti primarul Radu Moisin a semnat acordul privind asistenţa financiară acordată municipalităţii în proiectul cu finanţare nerambursabilă de la Guvernul elveţian. 

Rectifica

Alături de municipiile Arad, Suceava şi Braşov, care au mai fost selectate în acest program, Cluj-Napoca va putea accesa o parte din cele circa 37 de milioane de franci elveţieni disponibili în proiect. Semnarea de astăzi parafează un acord privind obligaţiile beneficiarilor în derularea asistenţei oferite prin intermediul facilităţii de pregătire a proiectului, urmând ca, după finalizarea procedurilor de achiziţii pentru selectarea unei consultant, să se realizeze planul de acţiune pentru energia durabilă. Primăria Cluj-Napoca şi-a depus în luna septembrie 2011 candidatura pentru accesarea de fonduri nerambursabile prin Programul de cooperare româno-elveţian, aria tematică „Îmbunăţăţirea mediului înconjurător”. În şedinţa din 6 septembrie 2011, Consiliul local a aprobat angajamentul de a susţine proiectele pentru care se solicită finanţare, în ipoteza selectării proiectelor propuse de municipalitate ca eligibile în program, procentul se cofinanţare fiind de 15%.

Finanţările accesibile prin Programul de cooperare româno-elveţian vor fi direcţionate către investiţii în reabilitarea termică unor clădiri din patrimoniul municipiului, în principal şcoli şi grădiniţe, pentru instalarea unor panouri solare pentru centralele termice ale RAT, pentru reabilitarea unor de staţii de transport în comun şi dotarea lor cu instalaţii de iluminat bazate pe panouri solare şi pentru achiziţionarea de mijloace de transport ecologice (troleibuze). Suma nerambursabilă care poate fi atrasă este de maxim 85% din valoarea totală eligibilă a unui proiect.

 

Sper ca municipiul Cluj-Napoca să atragă prin proiectele propuse cea mai mare cotă din finanţarea la dispoziţia celor patru municipii şi mă bucur că am reuşit să accesăm şi aceste finanţări alternative, care ne pot asigura un ritm mai rapid de implementare a investiţiilor necesare în Cluj-Napoca, având în vedere că am atins plafonul maxim disponibil prin Programul Operaţional Regional” a declarat primarul Radu Moisin.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou