Reactualizat la:

Clujenii sunt iubitori de lectură. Târgul Gaudeamus a fost luat cu asalt de la deschiderea oficială

Clujenii sunt iubitori de lectură. Târgul Gaudeamus a fost luat cu asalt de la deschiderea oficială
Cluj-Napoca. Clujenii sunt iubitori de carte, dovadă fiind numărul mare de oameni care au venit miercuri de la ora 12.00 la deschiderea oficială a porţilor Târgului de carte Gaudeamus.

Rectifica

Nu a fost nevoie de vreo invitaţie specială pentru devoratorii de carte, aceştia au trecut pragul târgului şi nu s-au oprit decât la în faţa rafturilor cu cărţi. Primarul Sorin Apostu a fost invitat la eveniment, alături de personalităţi din lumea culturală clujeană, scriitori sau editori. „Mulţumim tuturor celor care au venit la această competiţie între carte şi toate celelalte mijloace de informare puţin mai avansate. Copiii din ziua de astăzi nu mai au pasiunea de a citi o carte sub plapumă, ci computerul a devenit principala lor pasiune. Felicit toate editurile care contrar crizei să ridice calitatea, mulţumim şi celor care au găsit puterea de a scrie, găsind încă acea muză”, au fost cuvintele lui Sorin Apostu. Cea de-a XI-a ediţie a Târgului Gaudeamus se desfăşoară între 14 şi 18 aprilie, iubitorii de lectură beneficiind de reduceri consistente la cărţi pe care în mod normal în librării le-ar fi luat la alte preţuri. Pornind de la celebra reducere de 10%, standurile vin în întâmpinarea clujenilor şi cu discount-uri mai mari sau cu cutii cu cărţi la 5, 4 sau chiar 3 lei. Există şi anumite colţuri unde câteva cărticele nu costă decât 1 leu, însă toate standurile au fost luate cu asalt încă din prima zi.  

 

Cultura rezistă şi pe timp de criză

Preşedinta Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, Irina Petraş, a subliniat importanţa unui astfel de eveniment în inima Clujului şi a menţionat că şi în vreme de criză cultura trăieşte. „Într-un oraş cultural precum este Clujul un astfel de eveniment nu poate fi decât binevenit. Această ediţie, în ciuda inerentelor poticniri foarte obişnuitelor pe acest picior de plai, în ciuda unor amânări, iată că şi cea de-a XI-a caravană este la îndemâna dumneavoastră cu o ofertă impresionantă. Acest lucru mă face să cred că greu se poate vorbi despre o criză a cărţii, că de 20 de ani eu nu pot consta în calitate critic literar, editor sau cititor că sunt cititori de calitate, că oferta de carte este mai bogată. Cultura se descurcă, nu ne lasă de izbelişte”, a menţionat Irina Petraş.

 

Cititorii nu au portofelele puse la punct pentru oferta de carte

Dacă veţi trece pragul la Gaudeamus veţi păşi într-o altă lume, una unde totul este posibil, iar cartea este ridicată la rang de lege supremă. Pasionaţii întâmpină totuşi o problemă mare: nu au portofelele suficient de „grele” pentru a cumpăra tot ce le face cu ochiul. „Constat că îmi vine din ce în ce mai greu să fac faţă mulţumii de cărţi în calitatea mea de critic literar şi să răspind dorinţelor mele de lectură, căci mă simt invadată de lectură bună. Dacă veţi răsfoi Caravana Gaudeamus veţi trage concluzia că nu aveţi pormoneul destul de pus la punct pentru ca să facem faţă cărţilor foarte bune. Singurul care se află într-o oarecare criză este cititorul”, a explicat Irina Petraş.  



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou