Reactualizat la:

Clujenii sunt invitati la Critical Mass!

Clujenii sunt invitati la Critical Mass!
GAS susține Critical Mass, eveniment fără organizatori, doar cu participanți, care se desfășoară vineri, 25 mai, cu începere de la ora 16.30. Critical Mass este un eveniment care se desfăşoară la scară globală, în ultima vineri a fiecărei luni.

Rectifica

Născut oficial sub acest nume în San Francisco, pe 30 Octombrie 1992, marşul este vocea milioanelor de biciclişti (şi nu numai) cerându-şi dreptul la o infrastructură urbană, respect şi siguranţă în trafic.
Clujul a avut în ultimii ani o creştere considerabilă a numărului de biciclişti, în ciuda unui relief nefavorabil şi a unei structuri stradale dominată de haos şi constrângeri. Această creştere ar fi fost considerabil mai mare cu un sprijin real al autorităţilor locale, însă răspunsul acestora rămâne la nivel de promisiuni sau soluţii de mică anvergură, tratate superficial.

“Haideţi vineri în număr cât mai mare, ca să le amintim că:
– pistele de biciclete sunt cea mai eficientă şi rapidă soluţie pentru încurajarea traficului alternativ, decongestionarea traficului central şi un oraş mai prietenos şi mai frumos
– în trafic, un biciclist are aceleaşi drepturi ca un şofer şi ar trebui să se poată bucura de acestea în siguranţă
– ne-am săturat de parcări peste parcări, acoperind centrul istoric şi acaparând orice urmă de spaţiu public
– o linie pe trotuar nu este pistă de bicicletă
Ideea centrală a Critical Mass-ului rămâne să sărbătorim plăcerea unei plimbări cu bicicleta, aşa ca vino cu o rezervă sănătoasă de voie bună şi un zâmbet mare pe buze. În măsura în care se pot integra în pluton, este încurajată participarea oricărei forme de transport nemotorizat (skate, longboard, role, etc.). Evenimentul este organizat astfel încât să poată primi participanţi de toate vârstele. Sunt încurajate excentricităţile vestimentare, fluiere, zurgălăi, bannere, steaguri, stickere şi afişe lipite unde ţi se pare de cuviinţă. Sau ce vă mai trece prin cap. Evenimentul nu are organizatori, autorizaţie sau escortă din partea poliţiei. Traseul nu este prestabilit. Event-ul se va încheia unde a început, în Piaţa Unirii.
În măsura în care este posibil şi ne permite şoseaua, o să încercăm să ne integrăm armonios cu traficul, acordând prioritate serviciilor de urgenţă (Salvare, Pompieri) sau autobuzelor. În trafic, nu uitaţi să zâmbiţi şi să încurajaţi o atitudine pozitivă. Reguli generale de conduită vi se vor comunica la faţa locului. Nu o să fie multe. Informaţi-vă prietenii şi cunoştinţele, promovaţi anunţurile de facebook, distribuiţi fluturaşi sau stickere. Ajutaţi-ne să ajungem la masă critică”, este mesajul împrăștiat pe Facebook de susținători.

Vineri, 25 Mai 2012, ora 16.30



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou