În data de 1 octombrie 2011 Cluj Arena şi-a deschis porţile pentru clujeni. Momentul inaugural a debutat la ora 11.00, când a fost tăiată panglica inaugurală de către premierul Emil Boc şi de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe. Momentul oficial de deschidere, la care au participat consilierii judeţeni, membri ai Guvernului, reprezentanţi ai autorităţilor locale, primari din întreg judeţul, reprezentanţi la nivel înalt ai Bisericilor, reprezentanţii constructorilor şi proiectanţilor, alături de cei ai cluburilor şi asociaţiilor sportive din judeţ, a fost urmat, de la ora 14.00 până după miezul nopţii, de porţi deschise.
În cadrul porţilor deschise peste 80.000 de oameni au vizitat noua arenă sportivă a judeţului. Organizatorii au distribuit pliante de prezentare a Cluj Arena şi peste 35.000 de vizitatori au completat biletele pentru tombolele special organizate de-a lungul zilei. În cadrul porţilor deschise au fost organizate mai multe momente în care peste 700 de sportivi clujeni şi antrenorii acestora au fost premiaţi de către autorităţile judeţene pentru performanţele obţinute de-a lungul anului 2011.
„Cred că a fost o zi a tuturor clujenilor. O demonstrează şi numărul mare de vizitatori ai arenei, fapt care ne arată, dacă mai era nevoie, că acest stadion a fost îndelung aşteptat de membrii comunităţii noastre. Sunt foarte fericit că am ajuns la acest moment, prin care Clujul marchează împlinirea unei noi etape. Vă asigur că lucrurile nu se vor opri aici, iar noi vom continua să promovăm proiecte care vin în întâmpinarea nevoilor concetăţenilor noştri”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
În zilele de 8 şi 9 octombrie anul curent, Cluj Arena va găzdui concertele susţinute de către trupele Scorpions şi Smokie. Alături de Scorpions, în prima zi vor mai concerta Voltaj, Semnal M, Sensor şi Grigore Leşe, în timp ce în a doua zi legendara trupă rock britanică va fi prefaţată de recitalurile susţinute de Smiley, Pasărea Colibri, Loredana cu Agurida şi Horea Brenciu&HB Orchestra. În data de 11 octombrie 2011, Cluj Arena va găzdui prima partidă de fotbal, prin meciul amical susţinut de „U” Cluj în compania echipei antrenate de Dan Petrescu, Kuban Krasnodar.
Gazonul de pe Cluj Arena e mai bun decat acela de pe National Arena! L-a testat Emil Boc
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro