Reactualizat la:

Clinton se teme că Iranul se îndreaptă spre o dictatură militară

Clinton se teme că Iranul se îndreaptă spre o dictatură militară
Secretarul de stat american Hillary Clinton, aflată în turneu în Golf, a declarat luni că se teme că Iranul se îndreaptă “spre o dictatură militară”, în condiţiile în care companiile controlate de Gardienii Revoluţiei se substituie instanţelor guvernamentale, relatează AFP.

Rectifica

Clinton, care a făcut aceste declaraţii la o întâlnire cu studenţii de la Doha, a dat asigurări că Statele Unite nu intenţionează să recurgă la forţă împotriva Iranului, pentru a ţine sub control ambiţiile sale nucleare, dar încearcă să sporească presiunile internaţionale exercitate asupra acestei ţări prin intermediul Consiliului de Securitate al ONU.

“Vedem că Guvernul Iranului, ghidul suprem, preşedintele şi Parlamentul sunt substituţi şi că Iranul se îndreaptă spre o dictatură militară”, a declarat ea.

Mme Clinton, qui s’exprimait lors d’une rencontre avec des étudiants à Doha, a assuré que les Etats-Unis n’envisageaient pas le recours à la force contre l’Iran pour contenir ses ambitions nucléaires mais qu’ils cherchaient à renforcer les pressions internationales sur ce pays à travers le Conseil de sécurité de l’Onu.

Într-un discurs rostit duminică la Forumul islam-Doha, secretarul de stat a avertizat că sporirea puterii Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a regimului iranian, reprezintă o “ameninţare directă pentru fiecare”. “Este timpul ca Iranul să dea socoteală pentru activităţile sale, care au avut efecte de destabilizare”, a spus Clinton. “Mă temssua că creşterea influenţei şi puterii Gardienilor Revoluţiei reprezintă o ameninţare foarte directă pentru fiecare”, a declarat ea.

Statele Unite, care pregătesc împreună cu aliaţii lor noi măsuri împotriva Iranului din cauza programului nuclear, au anunţat unilateral miercuri înăsprirea sancţiunilor lor vizând Gardienii Revoluţiei.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Atac cu cutitul in strada, in Finlanda: doi morti si sase raniti
Incident grav în centrul orașului finlandez Turku, vineri. Două persoane au murit, iar alte șase au fost rănite [...] mai multe »
Cea mai bine plătită actriţă din lume
Emma Stone, care a câștigat la începutul acestui an primul ei premiu Oscar din carieră, a detronat-o pe Jennifer [...] mai multe »
Atac terorist la Barcelona: o furgoneta a intrat intr-un grup de pietoni
Alertă teroristă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de pietoni care circula pe artera La Rambla. Cel [...] mai multe »
Un pui de delfin a murit din cauza selfie-urilor făcute de turişti
Un pui de delfin a murit pe plaja Mojacar din sud-estul Spaniei, după ce turiștii s-au jucat cu el în apropiere de [...] mai multe »
Facebook schimbă designul la News Feed și la pozele de profil
Facebook îmbunătățește designul la News Feed pe platformele pentru mobil, dar și pentru web browser.  mai multe »
Cea mai de succes femeie de afaceri din lume
Sara Blakely a riscat toţi banii familiei pentru a începe o afacere de care prietenii au râs la început, iar acum [...] mai multe »
Zeci de morti si raniti la un festival religios din Madeira
Tragedie la un festival religios din Portugalia. Zeci de persoane au decedat după ce un copac a căzut peste acestea [...] mai multe »
Arestati dupa ce au piratat un episod din Game of Thrones
Patru persoane suspectate că ar fi difuzat un episod nelansat din serialul "Game of Thrones" au fost arestate de [...] mai multe »
Bancomat furat cu excavatorul în toiul nopții
Câţiva hoţi din Marea Britanie au dat o lovitură greu de egalat. Ei au furat un bancomat cu ajutorul unui excavator. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou