Reactualizat la:

Clanul Cordunenilor, eliberat

Clanul Cordunenilor, eliberat
Curtea de Apel Cluj a eliberat 11 dintre cei 12 membri ai clanului Cordunenilor din Iaşi, aflaţi în arest.

 (1 comentariu)

Rectifica

Decizia este definitivă. Cordunenii sunt cunoscuţi pentru acte de violenţă şi sunt acuzaţi de trafic de persoane. Potrivit ziaruldeiasi.ro, singurul membru al clanului care a ramas în arest preventiv este Adrian Corduneanu, care n-a formulat recurs. 

Procurorii DIICOT au început ancheta în cazul Cordunenilor în 2008, după ce au primit informaţii că, la Iaşi, s-a format o reţea de tip mafiot ce se ocupa , printre altele, cu şantaje, taxe de protecţie, infracţiuni de mare violenţă. Constituită iniţial pe criteriul apartenenţei familiale, structura a devenit treptat o reţea de tip mafiot, în care elementele de comandă aparţineau membrilor familiei Corduneanu, iar palierul de execuţie era asigurat de către ceilalţi membri ai grupului. Liderul incontestabil al acestei structuri este inculpatul Bogdan Constantin, fost Corduneanu care, raportat la statutul său de sportiv de mare performanţă, dar şi de faptul că este cel mai în vârstă dintre membrii familiei Corduneanu, a dobândit un ascendent incontestabil asupra tuturor membrilor grupului. Reţeaua de criminalitate transfrontalieră “Corduneanu” dispunea de multiple extensii şi legături atât în plan intern – palierul mediilor criminale de pe raza altor judeţe, dar şi pe teritoriul altor state – Republica Moldova, Italia, Spania, Austria, Germania, Irlanda. În sarcina inculpaţilor s-a reţinut comiterea unui număr impresionant de infracţiuni grave, toate specifice formelor actuale de criminalitate organizată, respectiv trafic de persoane, trafic de minori, lipsire de libertate în mod nelegal, infracţiuni bancare, înşelăciuni imobiliare, infracţiuni cu violenţă (şantaj), infracţiuni informatice, toate circumscrise unor finalităţi declarate – obţinerea unor importante beneficii materiale dar şi asigurarea supremaţiei şi notorietăţii infracţionale zonale.

La începutul lunii iulie 2010, magistraţii DIICOT Iaşi au trimis în judecată 27 de persoane pentru înşelăciune, spălare de bani, trafic de persoane şi şantaj. Printre cei acuzaţi de magistraţi se numără şi Constantin Bogdan (fost Corduneanu), fraţii săi Marian, Gheorghe, Adrian, Bogdan, Vasile şi sora, Petronela, dar şi apropiaţi ai clanului. Ulterior, doar 12 din cei cercetaţi au rămas în arest.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou