Reactualizat la:

Circulaţia trenurilor Thalys şi Eurostar a fost întreruptă, în urma accidentului feroviar din Belgia

Circulaţia trenurilor Thalys şi Eurostar a fost întreruptă, în urma accidentului feroviar din Belgia
Circulaţia trenurilor Thalys şi Eurostar a fost întreruptă în urma accidentului feroviar care s-a produs luni într-o suburbie a Bruxelles-ului, au anunţat cele două companii feroviare, citate de AFP.

Rectifica

De altfel, niciun tren nu circulă între Bruxelles şi Tournai şi între Bruxelles şi Mons.

Cel puţin 20 de persoane au murit luni, în urma coliziunii între două trecuri la Hal, în suburbia de sud-vest a Bruxelles-ului, a anunţat primarul localităţii citat de presa belgiană. “Sunt cel puţin 20 de morţi”, a declarat primarul Dirk Pieters, citat de televiziunea publică flamandă VRT şi de agenţia de presă Belga.

“Toate serviciile de salvare sunt la faţa locului. Răniţii grav sunt îngrijiţi la faţa locului, înainte de a fi transferaţi la spital”, a adăugat Pieters.

Potrivit presei locale, mai multe persoane sunt prinseîncă  în trenuri. Alţi pasageri au fost evacuaţi într-o sală de sport din apropiere, în timp ce autorităţile au lansat un plan de urgenţă. Numeroase echipe de medici au fost trimise la faţa locului, precizează La Libre Belgique.

Întrebat de postul francofon RTBF, secretarul de stat belgian pentru mobilitate, Etienne Schouppe, a confirmat moartea unei persoane. Sunt răniţi grav care necesită amputări, a adăugat oficialul belgian.

“Poliţia a evaluat bilanţul probabil al accidentului la cel puţin 10 morţi”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Infrabel, societatea care gestionează căile ferate belgiene, Fanny Charpentier. “Coliziunea, care trebuie să fi fost foarte violentă, a fost frontală, iar un vagon s-a răsturnat pe o parte”, a adăugat ea.

Potrivit purtătoare de cuvânt a companiei naţionale de căi ferate SNCB, Anne Woygnet, “sunt zeci de răniţi grav”. “Cele două trenuri s-au lovit cu puţin înainte de ora locală 8.30 (9.30 ora României), la ieşirea din gara Hal, în direcţia Bruxelles”, a adăugat ea.

Cauza accidentului nu este cunoscută încă.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
A murit actorul american Jerry Lewis
Unul din cele mai apreciate personaje din divertismentul american s-a stins din viață la venerabila vârstă de 91 de ani. mai multe »
Incident in Franta: O masina a intrat in doua statii de autobuz, la Marsilia. O persoana a murit
O femeie și-a pierdut viața și mai multe persoane au fost rănite, luni, într-un incident petrecut în orașul [...] mai multe »
China se pregătește de inaugurarea celui mai luxos hotel din lume sub pământ
InterContinental Shimao Shanghai Wonderland este construit într-o carieră de piatră si va avea 370 de camere ce se [...] mai multe »
Atac cu cutitul in strada, in Finlanda: doi morti si sase raniti
Incident grav în centrul orașului finlandez Turku, vineri. Două persoane au murit, iar alte șase au fost rănite [...] mai multe »
Cea mai bine plătită actriţă din lume
Emma Stone, care a câștigat la începutul acestui an primul ei premiu Oscar din carieră, a detronat-o pe Jennifer [...] mai multe »
Atac terorist la Barcelona: o furgoneta a intrat intr-un grup de pietoni
Alertă teroristă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de pietoni care circula pe artera La Rambla. Cel [...] mai multe »
Un pui de delfin a murit din cauza selfie-urilor făcute de turişti
Un pui de delfin a murit pe plaja Mojacar din sud-estul Spaniei, după ce turiștii s-au jucat cu el în apropiere de [...] mai multe »
Facebook schimbă designul la News Feed și la pozele de profil
Facebook îmbunătățește designul la News Feed pe platformele pentru mobil, dar și pentru web browser.  mai multe »
Cea mai de succes femeie de afaceri din lume
Sara Blakely a riscat toţi banii familiei pentru a începe o afacere de care prietenii au râs la început, iar acum [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou