Reactualizat la:

Cinema Cluj – „District 9”, „Orphan” şi „Francesca”, premierele săptămânii în cinematografele clujene

Cluj-Napoca. Premierele pe care le veţi putea vedea, începând de vineri, în cinematografele clujene sunt „District 9”, „Orphan” şi „Francesca”.

Rectifica

   „District 9” sau povestea extratereştilor refugiaţi pe pământ

 „District 9/District 9” rulează la Cinema City din Iulius Mall Cluj vineri de la 13.15, 15.30, 17.45 20.00 şi 22.15, sâmbătă şi duminică de la 11.00 13.15 15.30 17.45 20.00 şi 22.15, iar săptămâna viitoare, de luni până joi, de la 13.15, 15.30, 17.45, 20.00 şi 22.15. La Cinema Odeon, din Polus Center, filmul rulează vineri apoi de luni până joi de la 16.00, 18.00, 20.00 şi 22.00, iar sâmbătă şi duminică de la orele 14.00, 16.00, 18.00, 20.00 şi 22.00.

În regia lui Neill Blomkamp şi cu Sharlto Copley în rolul principal, filmul este povestea primei întâlniri a extratereştilor cu omenirea, în urmă cu 30 de ani. Toată suflarea Pământului a aşteptat atacuri ostile sau avansuri tehnologice uriaşe. Niciuna dintre acestea nu a venit. În schimb, extratereştrii erau refugiaţi: ultimii supravieţuitori ai lumii lor naufragiaţi pe Pământ. Creaturile au fost plasate în ghetouri speciale create în Africa de Sud, iar pe măsură ce naţiunile lumii întârzie să ajungă la un consens cu privire la soarta noilor oaspeţi, răbdarea extratereştrilor începe să se termine.

Video: Trailer District 9 Video  Forum

 

 

 

 

Francesca   „Francesca”, filmul interzis la Veneţia

 

Francesca” va rula la Cinema City, în Iulius MallCluj, vineri de la 15.00, 17.00, 19.30, 21.30, sâmbătă de la 12.20, 16.40, 19.30 şi 22.20, iar de duminică până joi de la 15.00,17.00, 19.30 şi 21.30. În regia lui Bobby Păunescu, filmul îi are în rolurile principale pe Doru Boguţă şi Monica Bârlădeanu. Francesca (Monica Bârlădeanu) este o tânără educatoare al cărei vis este să plece în Italia. Aflată în căutarea unei vieţi mai bune, Francesca este pregătită să înfrunte orice, chiar şi reţinerile apropiaţilor săi. Planul este ca Miţă (Doru Boguţă), iubitul ei, să ajungă şi el în Italia, de îndată ce-şi va fi încheiat micile afaceri din România. Numai că evenimentele se precipită nefericit, adevăruri dureroase ies la iveală şi priorităţile se schimbă.

 

 

 

 

 

OrphanCe ascunde micuţa luată de la orfelinat?

 

Filmul horror „Orphan/Orfana” poate fi văzut la Cinema Odeon, din Polus Center, de vineri până joi de la orele 14.30, 17.15, 19.30 şi 21.45. La Cinema City, din Iulius Mall Cluj, filmul rulează de vineri până joi de la orele 15.10, 17:30, 19.50 şi 22.10.

Este regizat de Jaume Collet-Serra, iar în rolurile principale le puteţi vedea pe Isabelle Fuhrman şi Vera Farmiga. Tragica pierdere a unei sarcini îi devastează pe soţii Kate (Vera Farmiga) şi John Coleman (Peter Sarsgaard), lăsând urme adânci atât asupra căsniciei lor cât şi asupra psihicului fragil al lui Kate, chinuit de coşmaruri şi urmărit de demoni ai trecutului. Încercând să menţină o doză de normalitate în viaţa lor, cei doi se hotărăsc să adopte un copil. La orfelinatul din localitate, John şi Kate se simt atraşi în mod inexplicabil de o fetiţă pe nume Esther (Isabelle Fuhrman)…dar Esther nu este ceea ce pare a fi, iar Kate, îngrijorată de siguranţa familiei sale, încearcă să-i determine pe John şi pe ceilalţi să investigheze dincolo de aparenţele dulci ale acestei fetiţe. Semnalele ei de alarmă un sunt însă băgate în seamă decât când e prea târziu…pentru toată lumea.

Video: Trailer Orfana Video  Forum

Ice Age 3 rulează de vineri în cinematografele clujene

 

Taguri:


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou