Reactualizat la:

Cine este vinovatul? Tunurile pe conducere?

Cluj-Napoca. Cauzele pentru care Universitatea Cluj a ajuns în situaţia de faţă rămân încă un mister.

Rectifica

Dorinel Munteanu crede că se încearcă acum găsirea unui ţap ispăşitor, conducerea echipei tace, iar fanii cer explicaţii. Munti a lăsat să se înţeleagă faptul că nu a avut o colaborare foarte strânsă cu principalul acţionar al echipei, Consiliul Local, trimiţând săgeţi înspre cei responsabili care nu s-au interesat prea mult de soarta echipei. Mai mult decât atât, tehnicianul şepcilor roşii a precizat că nu a purtat niciun fel de negocieri cu patronul echipei Fortuna Covaci, punând punctul pe „I” în ceea ce priveşte cauzele situaţiei clubului. „Nu au fost negocieri. În drumul meu spre casă m-am întâlnit acolo cu persoana respectivă. Se încearcă acum găsirea ţapul ispăşitor. Am şi eu partea mea de vină, însă nu sunt singurului vinovat. Nu ne-a băgat nimeni în seamă aici, conducerea a tăcut multă vreme. Aici este mai multă răutate. Echipa aceasta a luat 12 puncte de când am venit eu numai pe teren. Două lucruri au fost esenţiale: Gherghişan şi Timişoara, când au fost aruncate suma mari”, a explicat Dorinel Munteanu. Afirmaţia lui Dorinel în lăgătură cu conducerea clubului a fost confirmată şi de către ofiţerul de presă al echipei, Codin Samoilă. „Din 15 decembrie, până în februarie nu s-a luat nicio decizie. Când am ajuns eu la club era un vid incredibil de putere. Nu am mai văzut aşa ceva, nu se mişca nimic”, a explicat Codin Samoilă.

 Rareş Iordache



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Universitatea Cluj
Florin Vulturar: Suntem dispusi sa preluam U Cluj, dar nu putem astepta la nesfarsit
Clubul de fotbal Universitatea Cluj, care se confruntă cu probleme financiare, ar putea fi preluată de un nou [...] mai multe »
Boc il ameninta pe Walter: daca nu cedeaza amiabil marca si palmaresul il dau in judecata
Emil Boc l-a ameninţat pe Florian Walter că îl va da în judecată, dacă, până la finalul anului 2013, acesta [...] mai multe »
Lotul Universitatii Cluj s-a reunit. Echipa are cinci juniori, unii in varsta de 17 ani
Universitatea Cluj a susţinut luni primul antrenament din 2013 la care au participat 23 de jucători, printre care [...] mai multe »
Marginean: Fara insolventa, U Cluj va ajunge in situatia cluburilor Poli Timisoara si U Craiova
Acţionarul majoritar al FC Universitatea Cluj, Ioan Mărginean, susţine într-o scrisoare deschisă publicată pe [...] mai multe »
Boc: Exista investitori dispusi sa preia clubul de fotbal “U” Cluj, care asteapta lamurirea situatiei
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, susţine că există mai mulţi investitori dispuşi să preia clubul [...] mai multe »
Cererea de intrare a clubului de fotbal Universitatea Cluj in insolventa a fost respinsa
Judecătorii Tribunalului Comercial Cluj au respins, luni seara, solicitarea administratorului Ioan Mărginean, [...] mai multe »
Conducerea Universitatii Cluj a solicitat intrarea clubului in insolventa
Tribunalul Cluj Comercial a înregistrat, la 3 ianuarie, dosarul înaintat de clubul condus de Ioan Mărginean [...] mai multe »
Fostul jucator al U Cluj, Sebastian Cojocnean, audiat de DIICOT Cluj
După Claudiu Niculescu, un alt fost jucător al Universităţii Cluj, Sebastian Cojocnean, a dat explicaţii la DIICOT [...] mai multe »
Universitatea Cluj ar putea intra in insolventa
Ioan Mărginean, acţionarul majoritar al Universităţii Cluj a anunţat luni că încearcă să găsească un [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou