Reactualizat la:

Cinci suporteri CFR Cluj şi patru suporteri U au interzis accesul la meciuri

Cinci suporteri CFR Cluj şi patru suporteri U au interzis accesul la meciuri
Cinci suporteri ai echipei de fotbal ”FC CFR 1907 Cluj” şi patru suporteri ai echipei “FC Universitatea Cluj” se află în momentul de faţă în imposibilitate de a a-şi încuraja echipa favorită de pe stadion după ce au fost sancţionaţi cu măsura contravenţională complementarã de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive.

Rectifica

Motivele pentru care cei 9 suporteri au primit această sancţiune contravenţională  complementară le-au reprezentat săvârşirea următoarelor fapte: ameninţarea cu acte de violenţă a reprezentanţilor firmei de pază; consum de alcool; aruncarea cu obiecte pe suprafaţa de joc si săvârşirea unor infracţiuni.

“Cu toate că anii trecuţi am avut probleme cu suporterii celor două echipe de fotbal, Universitatea şi CFR şi cu suporterii echipelor de baschet, anul trecut 2010 şi în acest an nu am avut probleme deosebite cu suporterii celor două cluburi fanion ale Clujului şi sperăm că nici în acest retur nu vom avea evenimente deosebite care să umbrească activităţile sportive” a precizat Aurel Litan seful Inspectoratul de Jandarmi Judetean Cluj.

Gruparea de  Jandarmi Mobilă Cluj – Napoca a asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la un număr de 15 meciuri de fotbal, participând şi la asigurarea unui număr de 4 partide de fotbal în sprijinul I.J.J. Alba, astfel:

asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică cu ocazia a 10 meciuri de fotbal susţinute pe teren propriu, respectiv pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”, de către echipa “FC CFR 1907 Cluj”, în cadrul Ligii I;

asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică cu ocazia a 2 meciuri de fotbal susţinute pe teren propriu, respectiv pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”, de către echipa “FC CFR 1907 Cluj”, în cadrul Cupei României;(FC Târgu Mureş, Gloria Bistriţa)

asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică cu ocazia a 3 meciuri de fotbal susţinute pe teren propriu, respectiv pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”, de către echipa “FC CFR 1907 Cluj”, în cadrul Ligii Campionilor;(FC Basel 1893, FC Bayern Munchen, A.S. Roma)

participarea, în sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba, la asigurarea măsurilor de ordine publică la 4 meciuri susţinute pe Stadionul “Cetate” din Alba Iulia de către echipa “Universitatea Cluj” în cadrul Ligii I de fotbal (FC Steaua Bucureşti, FC Vaslui, FC CFR 1907 Cluj şi FC Oţelul Galaţi).

Misiunile mai sus menţionate au fost executate cu un efectiv de 2560 jandarmi iar în urma acestor misiuni s-au înregistrat următoarele:

au fost aplicate 23 sancţiuni contravenţionale în valoare de 18.560 lei

2 suporteri ai echipei FC CFR 1907 Cluj au fost sancţionaţi şi cu măsura complementară de interzicere a accesului la meciurile de fotbal pe o perioadă de 1 an respectiv 6 luni

s-au constatat un număr de 7 infracţiuni cu 7 făptuitori.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou