Reactualizat la:

Chiria pe strazile Eroilor si Memorandului este egala cu cea din Zona Victoriei din Timisoara!

Chiria pe strazile Eroilor si Memorandului este egala cu cea din Zona Victoriei din Timisoara!
Firmele care vor să închirieze un spațiu comercial în zona centrală a Clujului, pe una din străzile Eroilor sau Memorandului, trebuie să scoată din buzunare suma de 420 de euro/mp/an. Clujul se află la egalitatec cu Timișoara din acest punct de vedere, acolo unde Zona Victoriei se ridică la prețurile din orașul de pe malul Someșului.

 Bucureștiul este în fruntea României, Bulevardul Magheru ocupând prima poziție cu suma de 660 euro/mp/an.  În rest, în celelalte oraşe, chiriile sunt cam la jumătatea celor ale spaţiilor de pe Magheru. Astfel, pe Strada Republicii din Braşov, chiria este de 360 de euro/mp/an, în zona Ştefan cel Mare, Răscoala din 1907 din Constanţa spaţiile de închiriază cu 324 de euro/mp/an, în Iaşi cu 276 euro, în Timişoara (zona Victoriei) şi Cluj (Memorandumului, Napoca, Eroilor) cu 420 de euro. Studiul a analizat 278 de locaţii de retail din întreaga lume, iar din România au mai fost incluse Calea Victoriei din Bucureşti şi artere din Braşov, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou