Paszkany a insistat în special pentru mijlocaşul uruguayan Jorge Martinez , scrie gsp.ro. Fotbalistul mai avea contract cu Juventus doi ani, însă torinezii au agreat varianta unui împrumut. Uruguayanul a acceptat deja propunerea campioanei României, atras și de mirajul grupelor Ligii Campionilor. Martinez a impresionat în Sicilia, unde a marcat 22 de goluri în 86 de partide, în 3 ani (2007-2010). A urmat transferul la Juventus. Torinezii au plătit 12 milioane de euro pentru a-l aduce de la Catania. În sezonul trecut, Martinez a jucat sub formă de împrumut la Cesena, unde a fost coleg cu Adrian Mutu, notează sursa citată.
Un alt transfer aproape rezolvat de CFR Cluj este cel atacantului nigerian Osarimen Ebagua (26 de ani) de la Varese, Serie B. Jucătorul a fost împrumutat în sezonul trecut la Catania, în Serie A, pentru a acoperi plecarea lui Maxi Lopez la Milan.
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro