Reactualizat la:

Certificare pentru rasele de animale autohtone

Certificare pentru rasele de animale autohtone
Scris de Simona Drimbău - Producătorii agricoli și crescătorii de animale ar putea să obțină o marcă a raselor românești.

Rectifica

O inițiativă legislativă depusă la Senat prevede posibilitatea ca producătorii agricoli și crescătorii de animale să obțină o marcă a raselor românești, cu denumirea „100% rasă autohtonă”, pentru conservarea diversității raselor crescute în România și promovarea produselor provenite din acestea.

Demersul legislativ are în vedere îmbunătățirea producției și a comercializării produselor provenite de la animale care aparțin raselor autohtone din speciile de interes zootehnic. De asemenea, potrivit proiectului legislativ, „aprovizionarea durabilă cu alimente, în contextul unor condiții climatice și de mediu în continuă schimbare, precum și creșterea continuă a nevoilor consumatorilor, productivitatea, adaptabilitatea și capacitatea de rezistență a ecosistemelor agricole, depinde de existența unui patrimoniu zootehnic cu o zestre genetică consistentă”.

Lege

Conform textului de lege „rasele de animale autohtone, parte integrantă a patrimoniului genetic național, fac obiectul unei protecții speciale din partea statului, sunt exploatate în sistem extensiv, cu consecințe benefice pentru sustenabilitatea și durabilitatea zonelor rurale, asigurându-se astfel realizarea obiectivelor din strategia UE 2020″.

Beneficiarii sunt producătorii agricoli, persoane fizice și juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite potrivit OUG 44/2008 și, de asemenea, cooperativele agricole recunoscute.
Solicitanții logotipului sunt asociațiile de crescători de animale, care vor deține registre genealogice sau evidențe zootehnice la rasele cuprinse în lista raselor autohtone din România. Potrivit proiectului legislativ, solicitanții trebuie să dețină un cod unic de identificare atribuit de Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ), care va recunoaște asociațiile de crescători.
Pentru rasele de animale care nu sunt în registrul genealogic, ANZ va întocmi o listă, după consultarea cu Academia de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu-Șișești”, în care să fie incluse în baza dovezilor genetice de rasă pe două generații de ascendenți.

Asociațiile crescătorilor de animale de fermă din rasele autohtone ar urma să desfășoare activități de promovare a conservării raselor autohtone, respectiv a produselor de origine animală care provin de la acestea. Totodată, asociațiile vor trebui să se asigure că produsele provin de la animale din rasele autohtone prin monitorizarea sistemului de producție.
Crescătorii animalelor vor fi obligați să mențină numărul de animale adulte de reproducție, precum și descendenții necesari pentru înlocuirea acestora până la ieșirea rasei din pericol de abandon.

FACT BOX

Raselor autohtone românești

– Rase de taurine: Bălțată Românească, Bălțată cu negru Românească, Brună, Sură de Stepă, Pinzgau de Transilvania;
– Rasa Bivolului românesc;
– Rase de ovine: Țurcană, Țigaie, Oaia Cap Negru de Teleorman, Rațca (Valahă cu coarne în tirbușon), Karakul de Botoșani, Merinos de Suseni, Merinos Transilvănean, Merinos de Cluj, Merinos de Palas, Țigaie-varietate ruginie, rasa de lapte Palas, rasa de carne Palas;
– Rase de caprine: Carpatina, Albă de Banat;
– Rase de cai: Huțul, Lipițan, Semigreul românesc, Gidran, Shagya Arabă, Nonius;
– Rase de porcine: Bazna, Mangalița;
– Rasa de găină Gât-Golaș de Transilvania;
– Rasa de albină Apus mellifera carpatica;
– Rasa viermelui de mătase Bombyx mori.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prezentatorul Telejurnalului, după 16 ani la Groși
Radu Andrei Tudor, prezentatorul Telejurnalului de la postul public de televiziune a revenit după 16 ani în satul [...] mai multe »
Program Carnavalul Florilor în Oradea
Festivalul „Fereastră deschisă spre Europa” se desfășoară în Oradea între 15-22 august. mai multe »
Două orădence au câștigat titlul de Miss Super Models România 2019 și Miss Regina frumuseții
Au ieșit din rânduri și au făcut un pas spre celebritate. Este vorba despre concurentele care au intrat în [...] mai multe »
Călărețul-arcaș, recordman mondial, prestație de senzație în Băile 1 Mai
Cea de-a doua ediție a Concursului Național Ecvestru Expo Băile 1 Mai, a avut loc sâmbătă, 17 august, în [...] mai multe »
Trafic blocat între Tilecuş și Vârciorog. Accident cu trei victime
Traficul rutier pe DJ 767, la ieşirea de la Tilecuş spre Vãrciorog s-a blocat la ora 12:37, în urma unui accident [...] mai multe »
Patru ani la Ludogoreţ
Ludogoreţ Razgrad i-a dedicat un articol lui Claudiu Keşeru, după ce s-au împlinit 4 ani de când atacantul orădean [...] mai multe »
De luni se dă startul la Rabla
Programul „Rabla Clasic” va fi suplimentat cu 20.000 de prime de casare. mai multe »
Modificări la Loteria bonurilor fiscale
Ministerul Finanțelor modifică modul de acordare a premiilor la loteria bonurilor fiscale, după ce a constatat că [...] mai multe »
Apel pentru donare de sânge: un tânăr bihorean, în vârstă de 19 ani, este în stare gravă după ce a fost strivit de un tractor
Familie și prietenii lui Adrian Bulzan fac un apel pentr a mobiliza cât mai multe lume să doneze sânge. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou