Reactualizat la:

Cehia negociază cu SUA găzduirea unui centru de comandă al scutului antirachetă

Cehia negociază cu SUA găzduirea unui centru de comandă al scutului antirachetă
Cehia poartă negocieri cu administraţia americană pentru a găzdui un centru de comandă al noului scut antirachetă, după ce Barack Obama a renunţat la a mai instala o bază radar în fosta ţară comunistă, a declarat un expert în apărare cu legături la Washington, citat de The Prague Post.

Rectifica

“Cehia nu a ieşit din discuţie”, a spus oficialul, sub acoperirea anonimatului. “Există dialoguri strategice între Statele Unite şi Cehia”, a declarat şi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Praga, Jiri Benes, precizând că “nu au fost menţionate deocamdată propuneri concrete.

Dar posibilitatea instalării unui centru de comandă în Cehia este în faza incipientă, a explicat expertul în apărare. Premierul Jan Fischer urmează să meargă la Washington la întoarcerea de la ceremoniile de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Vancouver.

Noul plan de scut antirachetă al administraţiei Obama a început să prindă contur recent, după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat că România va găzdui interceptori.

În septembrie 2009, Obama a renunţat la planul predecesorului său George W. Bush, care presupunea instalarea de rachete de interceptare în Polonia şi a unui radar în Cehia. Noul proiect include radare amplasate în Marea Mediterana, pentru a monitoriza eventuale tiruri lansate de Iran, şi rachete cu rază scurtă de acţiune ce urmează să fie desfăşurate în România.

Printre motivele lui Obama pentru modificarea planurilor se numără şi faptul că tehnologiile propuse de administraţia Bush nu au fost testate, în timp ce rachetele cu rază scurtă de acţiune sunt deja o tehnologie dovedită.

În 1 februarie, un test american antirachetă a eşuat în sudul Pacificului, din cauza radarului. Testul urmărea să imite un atac balistic al Iranului şi a inclus o rachetă lansată din insulele Marchall şi un interceptor de la o bază din California. Ambele s-au dovedit eficiente. “Radarul cu raze X instalat pe navă nu a acţionat aşa cum era aşteptat”, a anunţat Agenţia pentru apărarea antirachetă.

Aceasta a fost prima simulare a unui atac iranian cu rachete cu rază lungă de acţiune.

“Dacă Obama avea nevoie de mai multe dovezi pentru a susţine această schimbare, testul eşuat i le-a oferit”, a explicat Tomas Valasek, director pentru politică externă şi apărare la Centrul pentru reformă europeană.

Cehia părea dată la o partă din planurile pentru apărarea antirachetă, în special după ce Polonia a anunţat în 21 ianuarie că va primi rachete americane Patriot şi le va desfăşura în apropiere de graniţa cu enclava rusă Kaliningrad.

“Aceasta a fost o plată pentru retragerea planurilor de apărare antirachetă”, a apreciat Valasek.

Rusia, care s-a opus vehement planului administraţiei Bush, a adoptat un ton mai blând faţă de proiectul lui Obama, deşi au existat semnale contradictorii, premierul Vladimir Putin spunând în decembrie că un sistem de apărare antirachetă ar putea afecta echilibrul puterii de după Războiul Rece.

“România nu este în aceeaşi poziţie geopolitică precum Cehia sau Polonia”, a explicat un expert de la Institutul pentru relaţii internaţionale de la Praga, Nikola Hynek. “Cel mai important pentru ruşi este că nu va fi acelaşi tip de instalare ca în planul Bush. Administraţia Obama a menţinut Rusia implicată în discuţiile de culise”, a adăugat el.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Atac cu cutitul in strada, in Finlanda: doi morti si sase raniti
Incident grav în centrul orașului finlandez Turku, vineri. Două persoane au murit, iar alte șase au fost rănite [...] mai multe »
Cea mai bine plătită actriţă din lume
Emma Stone, care a câștigat la începutul acestui an primul ei premiu Oscar din carieră, a detronat-o pe Jennifer [...] mai multe »
Atac terorist la Barcelona: o furgoneta a intrat intr-un grup de pietoni
Alertă teroristă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de pietoni care circula pe artera La Rambla. Cel [...] mai multe »
Un pui de delfin a murit din cauza selfie-urilor făcute de turişti
Un pui de delfin a murit pe plaja Mojacar din sud-estul Spaniei, după ce turiștii s-au jucat cu el în apropiere de [...] mai multe »
Facebook schimbă designul la News Feed și la pozele de profil
Facebook îmbunătățește designul la News Feed pe platformele pentru mobil, dar și pentru web browser.  mai multe »
Cea mai de succes femeie de afaceri din lume
Sara Blakely a riscat toţi banii familiei pentru a începe o afacere de care prietenii au râs la început, iar acum [...] mai multe »
Zeci de morti si raniti la un festival religios din Madeira
Tragedie la un festival religios din Portugalia. Zeci de persoane au decedat după ce un copac a căzut peste acestea [...] mai multe »
Arestati dupa ce au piratat un episod din Game of Thrones
Patru persoane suspectate că ar fi difuzat un episod nelansat din serialul "Game of Thrones" au fost arestate de [...] mai multe »
Bancomat furat cu excavatorul în toiul nopții
Câţiva hoţi din Marea Britanie au dat o lovitură greu de egalat. Ei au furat un bancomat cu ajutorul unui excavator. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou