Reactualizat la:

Cea mai mica biblie expusa la Bastionul Croitorilor, alaturi de exemplare rare ale “Cartilor Vietii ”

Cea mai mica biblie expusa la Bastionul Croitorilor, alaturi de exemplare rare ale “Cartilor Vietii ”
Institutul de Studii Biblice “Sola Scriptura” şi Florian Stoica, membru al organizaţiei “Liga Bibliei” din  Germania, în parteneriat cu  Primăria municipiului Cluj-Napoca, organizează  în perioda 17-23 octombrie la Turnul Croitorilor o  expoziţie inedită de carte,  intitulată “Biblia – Cartea Vieţii”. 

Rectifica

Pe parcursul celor 7 zile ale expoziţiei cei interesaţi pot admira cele peste 250 de exemplare de Biblie de o valoare inestimabilă. Între “nestematele” colecţiei menţionăm Biblia din anul 1701, în originalm, tradusă de Martin Luther sau Biblia în limba maghiară, în original, tradusă de Karoly Gaspar, tipărită în 1764. Printre lucrările expuse se poate regăsi în faximil “Biblia de la Bucureşti “sau “Biblia lui Şerban Vodă Cantacuzino”, tipărită în anul 1688 sau excepţionala traducere din Septuaginta redactată şi adnotată în anul 2001 de către regretatul Înalt Prea Sfinţiei Sale Bartolomeu Valeriu Anania, mitropolit al Mitropoliei Clujului Albei Crişanei şi Maramureşului şi arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului.

Vizitatorii expoziţiei inedite vor putea admira unul dintre cele mai mici exemplare din lume ale Bibliei, ale cărei file se pot lectura doar cu ajutorul lupei. Deschiderea oficială a expoziţiei se va face luni 17 octombrie, ora 17.00 la Turnul Croitorilor -Centru de Cultură Urbană în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale, teologi, oameni de cultură. În cadrul expoziţiei , vor avea loc şi seminarii cu tema “Lumea Bibliei” în zilele de marţi între orele 15.30-16.30, miercuri 16-17, vineri şi sâmbătă între orele 16-17.

 

Orar de vizitare:

Luni – Vineri: 10.00 – 20.00

Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 18.00

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou