Reactualizat la:

Ce spun autoritatile

Ce spun autoritatile
,,Dacă ar fi să introducem într-un tipar, şoferul teribilist poate fi caracterizat prin următoarele cuvinte cheie: tânăr, bani, putere, viteză. Statistic, există într-o proporţie destul de mare accidente rutiere grave caracterizate prin aceste cuvinte. De cele mai multe ori sunt produse de tineri, care, conducând autovehicule care dezvoltă o putere mare, pierd controlul asupra direcţiei de mers datorită vitezei excesive şi a lipsei de experienţă în şofat. “

Rectifica

Începătorul, în orice domeniu de viaţă, trebuie să facă dovada că ştie abc-ul sistemului din care face parte, că are dreptul consfinţit de licenţă care-i validează cunoştintele de ordin teoretic si practic să se manifeste ca atare in contextul raporturilor sociale, juridice, morale, care definesc şi sunt proprii domeniului în care activează! Orice începător are drepturi şi obligaţii, aidoma celorlalţi membrii ai comunităţii, cu deosebirea că, în anumite cazuri are obligaţii în plus, ce decurg din lipsa experienţei sa
le! Nu-i o ruşine, nu-i un handicap, ci o măsură de protecţie până ce sunt acumulate cunoştintele de specialitate care-l vor forma şi, mai ales, proteja de excesele date de această stare de necunoaştere a unor segmente ale activităţii! Legea noastră rutieră are unele restricţii referitoare la etatea celui care ocupa o funcţie de conducător de autovehicul destinat transportului în comun de persoane sau care este folosit pentru transportul unor mărfuri şi produse periculoase sau la limitele vitezei maxime în raport de tipul de vehicul condus şi categorie drumului pe care se circulă!
În alte ţări, pentru primul an de şofat se eliberează un permis de debut sau de încercare, măsurile restrictive sunt mult mai numeroase (viteza, număr de persoane transportate, prezenţa pe anumite autostrăzi, interdicţia de a depăşi pe anumite sectoare sau de a se deplasa după o anumită oră din noapte, dotările suplimentare ale vehiculului, etc)! Viitorul va impune adoptarea unor măsuri, cel putin similare, deoarece excesul de afirmare a juvenilului la volan deja a depăşit limitele credibilului!
Sunt tineri care au 24 de ore de când au obţinut permisul de conducere şi gonesc pe şoselele României cu 250km/h. Conduc maşini puternice, cumpărate de părinţi, sunt împreună cu prietenii şi apoi intră în primul stâlp, copac, autovehicul. Şi totul porneşte de la educaţie. În momentul în care un părinte care deţine o putere financiară considerabilă, îi face cadou copilului lui “o bombă cu ceas”, este incoştient. Consideră o formă de recompensare a copilului, faptul că nu este prezent activ în viaţa lui şi în felul acesta încearcă să recupereze. Pe de alta parte, este graba care caracterizează sociatatea româneasca din ultimii ani. Toti ne grăbim să ajungem UNDEVA. Dar unde?
Este o întrebare fără răspuns…,, este de părere Gina Pop, de la Compartimentul de Analiză si Prevenire din cadrul IPJ Cluj.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou