Reactualizat la:

Cazania lui Varlaam, în Cetatea Oradea

Cazania lui Varlaam, în Cetatea Oradea
Scris de Camelia Busu - Expoziţia „Spiritualitate creștină la Dunărea de Jos” cuprinde carte veche bisericească, icoane de patrimoniu şi obiecte bisericeşti.

Rectifica

La Muzeul Orașului Oradea din Cetate a fost vernisată expoziţia „Spiritualitate creștină la Dunărea de Jos”, expoziție realizată în parteneriat cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos și cu Asociația Culturală Pictor Octavian Smigelschi din Sibiu.

Se pot admira până la sfârşitul lunii ianuarie 30 de icoane de patrimoniu și 10 exemplare de carte veche bisericească, Cazania lui Varlaam-1643, Biblia de la Blaj-1759 și tipărituri brâncovenești, dar şi obiecte bisericeşti expuse în premieră la Oradea.

Cazania este cea mai însemnată lucrare a mitropolitului Varlaam al Moldovei, unul dintre cei mai mari cărturari români, find considerată de Nicolae Iorga drept „opera cea mai populară a epocii noastre vechi”. Cartea este tipărită în limba română cu alfabet chirilic, în prima parte regăsindu-se 54 de cazanii la duminici, iar în a doua parte 21 de cazanii la sărbătorile împărăteşti ale sfinţilor.

Biblia de la Blaj reprezintă cea de a doua traducere a Sfintei Scripturi tipărită în limba română, cuprinzând traducerea Vechiului Testament şi a Noului Teastament. Cele două cărţi de muzică psaltică provin de la două mănăstiri istorice: Mănăstirea Neamţului – unde s-a produs marea renaştere filocalică din sec. XVIII-lea prin rugăciune şi prin cultură, şi Mănăstirea Măcsineni – o ctitorie a lui Matei Basarab.

Expoziţie itinerantă

Expoziţia doreşte să valorifice colecţia de artă şi carte veche a străvechii Arhiepiscopii, aflată astăzi în Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos. Expoziţia este una itinerantă, fiind expusă până acum la Palatul Mogoşoaia, la Alba Iulia, Bistriţa şi acum la Oradea, în anul 2019 declarat de Sfântul Sinod „Anul omagial al Satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)” şi „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu”, subliniind rolul determinant al Bisericii Ortodoxe Române în crearea limbii literare româneşti, a dezvoltării învăţământului românesc şi a patrimoniului cultural.

„Dorim ca prin colaborarea cu Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu şi Asociația Culturală Pictor Octavian Smigelschi condusă de Alexandru Chituţă să vă oferim cât mai multe astfel de expoziţii”, spune Angela Lupşea, managerul Muzeului Oraşului Oradea – Complex Cultural. Alexandru Chituţă a aminitit la vernisaj ca a trecut un an de la expoziţia dedicată Episcopiei Tulcii, expoziţie care acum se află în Germania, şi iată că acum, în întâmpinarea postului Crăciunului, se vernisează o altă expoziţie religioasă, de data aceasta de la Galaţi, de la Dunărea de Jos. O expoziţie de carte veche importantă, cel mai vechi exemplar expus fiind Cazania lui Varlaam din 1643, plecând de la tipăriturile lui Antim Ivireanul şi Constantin Brâncoveanu, ajungând la monumentala Biblie de la Blaj, şi apoi la câteva manuscrise de muzică psaltică. Sunt exemplare restaurate la muzeul de la Galaţi.

Continuitate în comuniune şi unitate

Prezent la vernisaj, Preasfinţitul Părinte Sofronie, episcopul Oradiei, a făcut o scurtă expunere istorică a ţinuturilor Dunării de Jos, trecând apoi în revistă cu explicaţii amănunţite exponatele. „Expoziţia este un crâmpei de spiritualitate de la Dunărea de Jos. Mulţumesc organizatorilor pentru ceea ce fac pentru iubitorii de spiritualitate din Oradea”, a spus Preasfinţitul Părinte Sofronie.

La rândul său, Preasfinţitul Părinte Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a dorit întâi să mulţumească Preasfinţitului Sofronie pentru expunerea făcută în ceea ce înseamnă cultură şi civilizaţie pe aceste meleaguri, mai ales că la vernisaj au fost prezenţi şi seminarişti. „Sfinţii Părinţi şi toate ne sunt împreună. Nimic nu ne separa. Şi ne adună din nou toate aceste valori, cărţile acestea care umblau dintr-o parte în alta şi care la fel au creat o unitate de spiritualitate. Aceste lucruri ne dau sens faptului că rădăcinile şi izvoarele ne sunt comune, iar exponatele de astăzi nu fac decât să ne confirme acest lucru. Sunt atât de multe lucruri care ne unesc şi ne ţin împreună!”, a subliniat Preasfinţitul.

Părintele Cosmin Ilie, consilier cultural al Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi director al Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, a concluzionat faptul că scopul expoziţiei este să vorbească despre continuitate în comuniune şi unitate.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Modificări de lege la fondurile europene
Ministrul Fondurilor Europene și e echipa Autorității de Management pentru Programul POCU au avut o reuniune de lucru [...] mai multe »
Visul lui Neșu: Orășelul pentru recuperarea copiilor cu dizabilități neuromotorii
„Pot să spun că acum sunt mai fericit ca înainte de accident. Tot ceea ce îmi doresc e să fiu mai bun“. mai multe »
Patru străzi din Oradea rămân luni fără apă pentru 6 ore
Luni,9 decembrie, datorită unor lucrări de mentenanță execeutate la rețelele hidraulice interioare, patru străzi [...] mai multe »
Târgul de Crăciun Oradea devine punctul focal al orașului
La final de săptămână, Târgul de Crăciun Oradea devine, de departe, cel mai animat loc din oraș. Fiecare își [...] mai multe »
Fată de 16 ani, dispărută. Ați văzut-o?
Polițiștii bihoreni au fost sesizați sâmbătă seara cu privire la dispariția unei fete de 16 ani din Bihor. mai multe »
Ce-i de făcut dacă e un accident și drumul e blocat?
O întrebare la care se gândesc mulți șoferi aflați în situația de a nu mai putea continua deplasarea, din cauza [...] mai multe »
Au primit bani
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început din această săptămână efectuarea [...] mai multe »
Un bihorean fără permis a provocat un accident grav la ieșire din Cluj
Un accident rutier a fost provocat de un bihorean fără permis la ieșirea din Cluj spre Huedin, sâmbătă dimineața. mai multe »
Popa cere lămuriri despre „Şcoală după şcoală”
Senatorul Popa tocmai și-a luat la întrebări colega de partid, ministrul Educaţiei, Monica Anisie. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou