Reactualizat la:

Cârţu: Nu ne prinde bine schimbarea antrenorului la Vaslui

Cârţu: Nu ne prinde bine schimbarea antrenorului la Vaslui
Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Sorin Cârţu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că venirea lui Viorel Hizo pe banca FC Vaslui aduce o stare de spirit foarte bună la formaţia moldoveană, ceea ce e în dezavantajul grupării “feroviare”.

Rectifica

Cârţu e de părere că meciul de vineri, din deplasare, cu FC Vaslui, nu e decisiv în revenirea echipe sale în lupta pentru titlu.

“Nu e un meci neaparat decisiv sau capital, ci doar foarte important. La fel de important va fi să nu pierdem cu Urziceni şi Galaţi. La obiectivul pe care îl avem, acela de a câştiga campionatul, trebuie să câştigăm tot, nu avem nicio scuză. Îmi doresc să câştigăm la Vaslui pentru că o victorie ar crea o stare de spirit foarte bună la echipă. Nu ne prinde bine schimbarea antrenorului pentru că se crează o altă emulaţie în jurul echipei şi nu-ţi convine să joci într-un asemenea moment cu o astfel de echipă. Îl ştiu bine pe Hizo, mai ales că el a mai lucrat acolo, la Vaslui”, a declarat Sorin Cârţu, care i-a enumerat pe Wesley, Burdujan şi Sânmărtean printre jucătorii periculoşi ai adversarei de vineri.

CFR Cluj nu va putea conta în jocul de la Vaslui pe Gabi Mureşan, încă nerecuperat după accidentarea suferită în meciul cu Universitatea Cluj, de acum trei săptămâni. În schimb, Cârţu va miza pe Adrian Hora, deşi jucătorul acuză o stare de oboseală în urma partidelor echipei naţionale de tineret contra Angliei.

“Hora va merge la Vaslui, resimte oboseala, dar ne vom baza pe el pentru acest meci. Din păcate Gabi Mureşan nu va juca, sper să îl avem pentru partida de Cupă, cu Târgu-Mureş. Costa e o variantă pentru înlocuirea lui, am o imagine despre el, ştiu unde aş putea să folosesc dar nu vreau să fac nicio caracterizare a jucătorului. Kivuvu ar fi şi el o soluţie, o să văd”, a explicat Cârţu.

Antrenorul spune că, în ciuda programului încărcat pe care-l va avea echipa, cu 9 meciuri în 21 de zile, speră ca jucătorii săi să facă faţă şi să obţină cât mai mult. Cârţu s-a referit şi la meciul de marţi, din Liga Campionilor, contra Bayern Munchen din deplasare, şi a spus că problemele de efectiv ale nemţilor nu ştirbesc din valoarea lor ca echipă.

“Ştim programul care ne aşteaptă, echipa trebuie să reziste pe cele trei fronturi, iar pe jucători trebuie să-i ţinem în priză pentru a fi concentraţi. Dacă se poate să obţinem maxim din cele 9 meciuri, atunci maxim să fie! În primul rând trebuie să ne gândim la meciul de la Vaslui, nu să-i plângem pe nemţi pentru că au un lot foarte valoros şi pot pune probleme oricui. Ei sunt un titan al fotbalului european care nu-şi face griji din lipsa unor jucători. Aş vrea să câştigăm ambele meciuri, dar parcă o victorie la Vaslui ar fi mai plauzibil. În fotbal orice e posibil. Nu trebuie să intri în teren ca o victimă sigură”, a mai spus Cârţu.

Antrenorul CFR-ului a comentat scurt situaţia naţionalei României în grupa de calificare la Campionatul European din 2012 şi a adăugat că n-are vreo favorită în derbiul dintre Dinamo şi Steaua. “România ar trebui să se gândească la Campionatul Mondial din 2014. La Steaua – Dinamo nu ţin cu nimeni, sper doar să facă un joc bun. Eu sunt mai preocupat de partidele echipei mele”, a conchis tehnicianul.

Mediafax



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CLON CFR Cluj
Modou Sougou a plecat de la CFR Cluj. Senegalezul a semnat cu Olympique Marseille
Mijlocaşul senegalez al echipei CFR Cluj, Modou Sougou, a semnat, joi, un contract pe trei ani şi jumătate cu echipa [...] mai multe »
CFR Cluj a invins FC Lucerna, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, miercuri, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa elveţiană FC Lucerna, într-un meci amical [...] mai multe »
CFR Cluj – Ferencvaros, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ferencvaros, în primul meci amical din [...] mai multe »
CFR Cluj, cea mai buna echipa din Romania in clasamentul pe 2012
Echipa CFR Cluj a urcat 11 poziţii şi ocupă locul 31, cu 190 de puncte, în clasamentul pe anul 2012 al [...] mai multe »
CFR Cluj, sapte meciuri de pregatire in Spania
Echipa CFR Cluj se va reuni în 10 ianuarie, direct în Spania, la Marbella, unde va efectua un cantonament de o [...] mai multe »
Viorel Nicoara, imprumutat de la CFR Cluj la Pandurii Targu Jiu
Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a finalizat documentele pentru [...] mai multe »
Rafael Bastos a fost transferat la arabii de la Al Nassr
Clubul CFR 1907 Cluj şi Al Nassr SC au ajuns la un acord în privinţa transferului definitiv al jucătorului [...] mai multe »
Bjelanovici: Inter este favorita, dar suntem fericiti ca vom intalni o echipa mare
Atacantul croat al echipei CFR Cluj, Sasa Bjelanovici, a precizat, joi, după tragerea la sorţi a 16-imilor de [...] mai multe »
Arpad Paszkany: Sunt convins ca vom face o performanta si cu Inter
Finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, joi, că este convins că în meciurile cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou